Kaia 930 x 120

uzina-dacia-sectia-asambl

Un muncitor de la Dacia a murit strivit de un robot

Un angajat al Dacia a murit in noaptea de luni spre marti in urma unui accident de muncă care a avut loc în secţia maşini-unelte. Un angajat în vârstă de 41 de ani efectua o intervenţie asupra unui echipament al robotului de măsurare arbori-cotiţi, potrivit reprezentanţilor ITM Argeş.

„Accidentul a avut loc în timpul unei intervenţii asupra unui echipament al robotului de măsurare arbori-cotiţi. Robotul respectiv este asigurat cu un gard de protecţie şi chiar este încuiat”, a declarat Ciprian Berevoianu, director general adjunct al ITM Argeş. Se pare că operatorul a intrat în perimetrul respectiv, intenţionând să şteargă scanerul şi camera, însă a fost izbit în piept de către robot.
Colegii operatorului Jean Dragomir, care era casatorit si avea un copil, au sesizat imediat ambulanţa din cadrul uzinei Dacia, însă, pe drumul spre spital, angajatul în vârstă de 41 de ani a decedat. „A fost deschisă o anchetă, pentru că este fără doar şi poate vorba de un accident de muncă. În cazul de faţă se fac cercetări şi de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti”, a declarat Ciprian Berevoianu, director general adjunct al ITM Argeş.
Reprezentanţii ITM urmează să stabilească de ce operatorul a intrat în perimetrul robotului abia după ce vor viziona înregistrările camerelor video din secţie.
„Luni 14 iunie la ora 21:42 a avut loc un accident de munca la Uzina Mecanica si de Sasiuri Dacia. Un operator experimentat, in virsta de 46 de ani, a fost accidentat de un robot. Operatorul a decedat in urma accidentului.
Cand ambulanta Dacia a sosit la locul accidentului, operatorul nu prezenta semne vitale (puls, tensiune arteriala).
Familia sa a fost anuntata imediat.
Inspectoratul Teritorial de Munca, procuratura si politia locala efectueaza o ancheta. Primele constatari nu au evidentiat defecte ale instalatiei tehnice si nici ale sistemelor de securitate.
O celula de sprijin psihologic pentru colegi, pe baza de voluntariat, a fost creata@, se precizeaza intr-un comunicat de presa remis de Dacia.
Sursa: realitatea.net
{loadposition inside}

Eurial 555 x222
570 X 90 POSADA 3