pizzeria sapori  930 122

cazier

UN NOU GHIȘEU LA POLIȚIA MIOVENI

Un nou ghișeu la Poliția Mioveni. Joi, 1 septembrie 2016, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş va operaţionaliza serviciul pentru eliberarea în sistem automat a certificatelor de cazier şi în oraşul Mioveni. Măsura a fost luată pentru a simplifica procedura de obţinere a certificatului de cazier judiciar.

Citiți și: Neplăceri în trafic, mai multe zile. Și Rutiera iese pe drumuri

Astfel, pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar persoanele fizice şi juridice se vor putea adresa direct Poliţiei oraşului Mioveni, la sediul de pe strada Înv. Alexandru Popescu, bloc P2b.

Ghişeul va avea program de eliberare a certificatului de cazier judiciar în zilele de luni, marţi, joi şi vineri între orele 8:30 și 11 şi miercuri între orele 15 și 17:30.

Citiți și: Descinderi în forță: Suspecți de ucidere din culpă și abuz în serviciu, duși la audieri

Informaţii utile

Pentru a se obţine un certificat de cazier judiciar în România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de Poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, însoţită de actul de identitate aflat în termen de valabilitate și chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de prestare de serviciu, în cuantum de 10 lei.

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar în România, persoana juridică depune prin reprezentant legal, care trebuie să-şi dovedească și calitatea, cererea-tip, cu datele complete de identificare şi motivată, la orice subunitate de Poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, însoţită de dovada calităţii de persoană juridică, dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante (Anexa 38 din H.G. nr. 345/2010), copie după actul de identitate al reprezentantului legal și chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de prestare de serviciu, în cuantum de 10 lei.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează de regulă pe loc sau în cel mult 3 zile de la data solicitării. Pentru situaţiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverinţelor, în termen de 10 zile de la data solicitării. Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

Kaia 555×222
570 X 90 CAPRA 3