SMART KIDS 930X122

admitere universitatea pitesti

Universitatea din Pitești, admitere 2022: Oferta educațională

Universitatea din Pitești, admitere 2022: Oferta educațională.

Universitatea din Piteşti scoate la concurs pentru anul universitar 2022-2023 aproape 6000 de locuri pentru programele de licență, masterat și doctorat.

Pentru programele de licență sunt 3070 de locuri, din care 870 subvenționate și 2200 cu taxă de studii. Pentru candidații absolvenți cu diplomă de bacalaureat care provin din sistemul de protecție socială sunt alocate 10 locuri subvenționate.

De asemenea, pentru programele de masterat s-au alocat 2800 de locuri, din care 470 sunt subvenționate și 2330 cu taxă de studii.  Cei care vor să urmeze studii universitare de doctorat au alocate 10 locuri subvenționate.

Totodată, pentru absolvenții de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat, Colegiul Terțiar Nonuniversitar scoate la concurs 196 de locuri la studii postliceale fără taxă de studii și 14 locuri cu taxă, pentru 7 clase.

Candidații aplică ONLINE pe platforma upit.ro/admitere FĂRĂ TAXĂ DE ÎNSCRIERE

Universitatea din Pitești, fondată în anul 1962, este prima instutiție de învățământ superior argeșeană. În cei 60 de ani de la înființare, prin calitatea actului educational, UPIT și-a consolidat statutul de instituție de prestigiu în spațiul academic românesc și international, deținând la acest moment calificativul GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT.

Prin consultarea reprezentanților celor mai mari angajatori regionali este identificată nevoia de formare profesională pentru viitorii angajați din sectorul economic. În vederea facilitării integrării absolvenților pe piața muncii universitatea are încheiate acorduri de colaborare cu parteneri strategici din mediul socio-economic pentru efectuarea stagiilor de practică și internship.

În prezent, Universitatea din Pitești este membră a 6 asociații internaționale de prestigiu. Studenți și cadre didactice din UPIT beneficiază de burse în mobilități Erasmus+ pentru studii, proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare, sau conferințe în peste 230 de universități și instituții academice din aproape 50 de țări.

Ca recunoaștere a intensei activități în domeniul mobilităților și proiectelor de cooperare prin Programul Erasmus, Universitatea din Pitești deține Carta Erasmus și pentru perioada 2021-2027.

OFERTA EDUCAȚIONALĂ: LICENȚĂ – MASTERAT – DOCTORAT- COLEGIU TERȚIAR

UPIT oferă tinerilor absolvenți de liceu sau celor care vor să continue studiile universitare programe de studii de licență, masterat și doctorat.

În prezent, oferta educațională conține programe din aproape toate domeniile: Sănătate (Asistență medical general), Kinetoterapie, Educaţie Fizică și Sport, Biologie, Chimie, Știința mediului, Informatică, Matematică, Ingineria mediului, Inginerie energetică, Horticultură, Psihologie, Ingineria autovehiculelor și industrială, Inginerie electronică, Inginerie electrică, Telecomunicații și tehnologii informaționle, Calculatoare și tehnologia Informatiei, Economie, Drept, Științe administrative, Ştiinţe ale educaţiei, Sociologie, Filologie, Muzică, Arte vizuale, Teologie, Istorie, Teatru și artele spectacolului.

În cadrul UPIT studiile universitare de doctorat se pot urma în domeniile: Filologie, Știința Sportului și Educației Fizice, Ingineria autovehiculelor, Inginerie mecanică, Ingineria materialelor, Inginerie industrială, Inginerie electronică,  telecomunicații și tehnologii informaționale, Informatică, Matematică și Biologie.

De asemenea, în cadrul UPIT funcționează și Colegiul Terțiar Nonuniversitar cu studii postliceale de nivel 5, cu durata între 1 și 3 ani, școlarizând programele:  Asistent medical generalist, Analist programator, Tehnician  operator mașini cu comandă numerică, Tehnician tehnolog mecanic, Agent de turism- ghid, Asistent manager unități hoteliere, Funcționar bancar. Fiecare clasă are câte 28 de locuri finanțate de la bugetul de stat.

ADMITERE ONLINE 2022

CALENDARUL ADMITERII 2022

LICENȚĂ ȘI MASTERAT:

Sesiunea I – Iulie 2022

  • Înscriere la concurs: 07-17.07. 2022
  • Înmatriculări: 07 – 29.07 2022
  • Afișare rezultate finale concurs de admitere: 30.07 2022

Sesiunea A II-A – Septembrie 2022 (în limita locurilor rămase neocupate după expirarea perioadei de înmatriculare după prima sesiune)

Înscriere la concurs: 08-13.09 2022*

Înmatriculări: 09 – 13.09 2022

Afișare rezultate finale concurs de admitere: 13.09 2022

*Pentru programele de studii care nu au probe de aptitudini, înscrierea se poate face până pe 08.09.2022

DOCTORAT:

Înscriere: 1-9 sept. 2022

Susținerea colocviilor de admitere: 12 – 15 sept. 2022

Afișarea rezultatelor: 12-16 sept. 2022

Înmatriculare: 16- 21 sept. 2022

COLEGIUL TERȚIAR NONUNIVERSITAR

Sesiunea I – Iulie 2022

Înscriere la concurs: 07-19.07. 2022

Proba scrisă*: 20.07.2022

Înmatriculări: 07 – 29.07.2022

Afișare rezultate finale concurs de admitere: 30.07 2022

Sesiunea A II-A – Septembrie 2022 (în limita locurilor rămase neocupate după expirarea perioadei de înmatriculare după prima sesiune)

Înscriere la concurs: 08* – 04.09 2022

Înmatriculări: 02 – 03.09.2022

Afișare rezultate finale concurs de admitere: 04.09 2022

* în cazul în care numărul candidaților înscriși pentru calificarea vizată este mai mic sau egal cu numărul de locuri aprobate în planul de școlarizare, evaluarea scrisă nu se mai susține

DOSARUL CANDIDATULUI

Inscrierea se face pe site-ul Universității din Pitești (www.upit.ro, secțiunea Admitere 2022) și se transmit online următoarele documente (fotocopiate/scanate în format pdf sau jpeg):

LICENȚĂ ȘI MASTERAT

În vederea înscrierii la concursul de admitere, candidatul va completa formularul de înscriere aflat pe site-ul Universității din Pitești (www.upit.ro, secțiunea Admitere 2022) și va transmite on-line următoarele documente (fotocopiate/scanate în format .pdf sau .jpeg):

– eseul motivațional pentru testarea cunoștințelor și a capacităților cognitive;

– declaraţia de consimţământ și nota de informarea cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal;

– diploma de bacalaureat (sau echivalentă) și foaia matricolă (sau echivalentă cu aceasta din care să rezulte mediile anilor de studii). Absolvenții care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea din iulie/septembrie 2022 vor transmite adeverința care atestă promovarea examenului național de bacalaureat;

– certificatul de naştere;

– cartea de identitate;

– certificatul de căsătorie – dacă este cazul;

– avizul medical eliberat de medicul de familie;

– adeverinţa din care să rezulte că a ocupat/nu a ocupat un loc subvenționat de la bugetul de stat (pentru studenţii care urmează o a doua specializare);

– candidaţii care au efectuat studiile în afara României vor transmite atestatul de recunoaştere a acestor studii eliberat de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei;

– persoanele care candidează pentru granturile de studii repartizate pentru romi vor transmite o adeverință din care să rezulte apartenența la comunitatea romă, eliberată de către o organizație a romilor recunoscută oficial;

– persoanele care candidează pentru granturile de studii destinate formării cadrelor didactice vor completa și încarca în platforma de admitere formularul de angajament generat;

– persoanele care candidează pentru granturile de studii destinate persoanelor cu cerințe educaționale speciale/dizabilități vor încărca în platforma de admitere certificatul de orientare școlară și profesională pentru elevii cu cerințe educaționale speciale/certificat de handicap;

– candidații la studii universitare de masterat trebuie să transmită suplimentar:

– diploma de licenţă (sau echivalentă); se exceptează absolvenţii promoţiei 2022 care pot prezenta adeverinţa înlocuitoare, dacă are consemnată şi media de finalizare a studiilor;

– foaia matricolă/suplimentul la diplomă de la programul de licență în original (cu excepția absolvenților promoției 2022).

DOCTORAT

Cerere de înscriere (Anexa 3 – Metodologia de admitere la doctorat 2022);

Fişă personală de înscriere (Anexa 4- Metodologia de admitere la doctorat 2022);

Următoarele copii:

copie certificatului de naştere;

copie certificat de căsătorie sau alt act de schimbare a numelui (unde este cazul);

carte de identitate;

diploma de bacalaureat;

diploma de învățământ superior (licenţă) și foaia matricolă/supliment la diplomă;

diploma de master/studii aprofundate și foaia matricolă/supliment la diplomă

Curriculum Vitae semnat;

Lista de lucrări publicate semnată;

Declarație pe propria răspundere privind neînmatricularea anterioară pe locuri bugetate la studii de doctorat (Anexa 6- Metodologia de admitere la doctorat 2022);

Declaraţie de consimţământ (Anexa 8- Metodologia de admitere la doctorat 2022);

Avizul medical eliberat de medicul de familie.

COLEGIUL TERȚIAR NONUNIVERSITAR

Fişa de înscriere și Declarația de consimțământ (descărcate din baza de date a admiterii);

Foaie matricolă pentru clasele IX-XII/XIII eliberată de unitățile de învățământ din România sau dovada recunoașterii sau echivalării învățământului liceal, conform legii, a foilor matricole pentru clasele IX-XII/XIII eliberate de unitățile de învățământ din străinătate;

Diplomă de bacalaureat sau adeverinţă/certificat de absolvire a liceului, după caz sau dovada recunoașterii sau echivalării, conform legii, a diplomelor de bacalaureat eliberate de unitățile de învățământ din străinătate;

Carte de identitate;

Certificat de naştere;

Certificat de căsătorie – în cazul persoanelor care şi-au schimbat numele în urma căsătoriei;

Certificat/atestat de competențe lingvistice de nivel C1 pentru limba română eliberat de instituțiile de învățământ superior acreditate în România care organizează anul pregătitor de limbă română pentru cetățenii străini, de Institutul Limbii Române sau de lectoratele de limbă română ale Institutului Limbii Române sau de Institutul Cultural Român din străinătate pentru cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană;

Adeverinţa medicală de la medicul de familie, din care să reiasă că este sănătos clinic şi apt pentru calificarea profesională la care solicită înscrierea.

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

UNIVERSITATE CU GRAD RIDICAT DE ÎNCREDERE –

ADMITERE 2022

DE CE UPIT?

prima instutiție de învățământ superior argeșeană

universitate cu grad ridicat de încredere

toate nivelurile de studii: licență-masterat-doctorat și colegiu terțiar

cadre didactice cu competențe profesionale și științifice de înalt nivel

admitere online fără taxă de înscriere

locuri subvenționate

burse de studiu

activități de voluntariat cu recunoaștere ca experiență profesională

campus, cămine și cantine moderne

deschidere internațioală – mobilități Erasmus+

tabere gratuite

stagii de practică și internship la parteneri strategici, angajatori din mediul socio-economic

 

SMART KIDS 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90