930 x122 grota rece

anticorupție

UPDATE: SCANDAL LA PERMISE. ACUZAȚII DE CORUPȚIE

UPDATE: Femeia reținută pentru 24 de ore a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. 

Citiți și: DGA, transmite, acum!

Ultima oră: Scandal la Permise. Acuzații de corupție. Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș informează printr-un comunicat de presă:

„Azi, 10 octombrie 2018, ca urmare a cercetărilor efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, la delegarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, acesta a dispus reținerea pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, a inculpatei P.G. (n.r. – ar fi vorba de Gherghina Panaete, patroană de florării), pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

Citiți și: Aglomerație record la permise: Programări blocate, până când?

De  asemenea, în cadrul acestui dosar sunt efectuate cercetări şi față de inculpata P.M., tot pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, precum și faţă de inculpaţii M.I.R., A.F., B.V. şi R.E., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. Pentru toţi cei cinci inculpaţi a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

În fapt, în cursul acestui an, inculpata P.G., sub pretextul că are influență asupra funcționarilor din cadrul SPCRPCIV Argeș (n.r. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Argeș), a pretins de la inculpații  M.I.R., A.F. și B.V., cât şi de la o altă persoană diferite sume de bani (1.200 de euro, 1.000 de euro, 2.000 de lei şi, respectiv, 300 de euro), dintre care o parte au fost și primite, cu promisiunea că îi poate programa la susținerea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere și, respectiv, că poate interveni pe lângă funcționari pentru promovarea probei respective.

De asemenea, inculpata P.G. a pretins și primit de la inculpata R.E. suma de 15.000 de lei, promițându-i că, prin intermediul unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş (D.G.A.S.P.C. Argeș – instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Argeș) şi al unui consilier județean, va determina membrii comisiei însărcinați cu organizarea concursului din data de 12.06.2018 pentru ocuparea postului contractual vacant pe durată nedeterminată de asistent generalist debutant la Centrul de Copii „Sf. Andrei” din Pitești să o promoveze la acest concurs.

Tot în cursul anului 2018, inculpata P.M. a pretins și primit suma de 750 de euro (în două tranșe, de câte 500, respectiv 250 de euro) de la inculpatul M.I.R., spunându-i că are influență asupra funcționarilor din cadrul SPCRPCIV Argeș, în scopul de a-i determina pe aceștia să îl promoveze la proba practică susținută pe data de 15.05.2018 în vederea obținerii permisului de conducere.

În cauză, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş au beneficiat de sprijinul Serviciului Special din cadrul DGA și DOS-B.O.S. Pitești (…)”, informează Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș.

555×222  MAIA
New Profesional Consult 570×90