- Publicat de: ePitești
- 10-02-2020, ora 8:15
- Știri
(UPDATE) UN ȘOFER BĂUT A BĂGAT O FEMEIE ÎN SPITAL
(UPDATE ORA 9): „În urma verificărilor preliminarii efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un bărbat de 56 de ani din București care conducea un autoturism pe DJ 659, din direcția Bradu spre Costești, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile.
Citiți și: Pitești. Accident la Spitalul Militar. Trafic paralizat!A rezultat rănirea uşoară a pasagerei, o femeie de 70 de ani din comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman, care a fost transportată la o unitate medicală pentru investigații (având diagnostic preliminar de traumatism cranio-cerebral și traumatism cranio-facial).
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Citiți și: Impact între două autoturisme, ACUM, în Pitești!Verificările continuă pentru stabilirea tutror împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cauză urmând să fie întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă”, comunică Biroul de presă al Poliției Județene.
Un echipaj de pompieri cu o autospecială de intervenție, un altul cu ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean au fost trimise la locul unui accident care s-a produs în urmă cu puține minute pe raza orașului Costești, în zona Pârvu Roșu.
Șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra volanului, iar mașina a ieșit în afara părții carosabile, ne informează Biroul de presă al Poliției Argeș. (Foto: Arhivă – descriptiv)