New Profesional Consult 263×587

Venituri de peste 200.000 de lei din Simfonie

simfonie_lume_multa

Autorităţile locale din Piteşti consideră că ediţia din acest an a Simfoniei Lalelelor, care se încheie astăzi, a fost un succes şi din punct de vedere financiar, nu doar de imagine. Astfel, veniturile estimate se ridică la peste 200.000 de lei pentru numai 3 zile de evenimente (19-21 aprilie).

930×122 LA COCOS
Posada Curtea de Arges 555×222

Primarul Tudor Pendiuc a primit astăzi la Primărie delegaţiile străine participante la Simfonie (9 delegaţii), prezentându-le oraşul şi făcând schimb de cadouri. Pe viitor, relaţiile dintre Piteşti şi oraşele de unde provin aceste delegaţii vor fi dezvoltate. Cu ocazia primirii delegaţiei din Turcia, primarul a spus că „hotelurile din Piteşti au fost pline” și că pe străzi au fost „zeci de mii de oameni”. Pe de altă parte, de la comercianţii prezenţi la Simfonie cu produse specifice sau de artizanat ori alimentare municipalitatea va încasa numai din chiriile percepute pentru ocuparea domeniului public suma de 60.000 de lei. La aceasta se adaugă sponsorizările primite şi veniturile din vânzarea biletelor de intrare la expoziţia dendro-floricolă de la Casa Cărţii.

În total, peste 200.000 de lei, estimează autorităţile locale.

New Profesional Consult 570×90
263×587-2 Grota Rece