HerasMed (263 x 587 px)

Veşti bune pentru bugetarii Argeşului

ponta_looking

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, luni, 7 mai 2012, după întrevederea cu delegaţia FMI, BM şi CE, că bugetarii vor primi de la 1 iunie salariile majorate. Lefurile bugetarilor vor creşte cu 8%, restul de până la 15% urmând să fie acordat tot în cursul anului 2012, în luna octombrie sau noiembrie.

TUNEL 930122 (1)
PIZZERIA SAPORI 555 222

 

 

Circa 25.000 de bugetari lucrează în Argeş, vestea sosită de la Ponta fiind cât se poate de bună pentru aceştia. Şi agenţii economici îşi freacă mâinile de bucurie, mizând pe o revenire, măcar uşoară, a consumului după o perioadă de austeritate îndelungată.

Ponta a precizat că ministrul propus pentru Finanţe, Florin Georgescu, a negociat o ţintă de deficit de 2,25% din PIB pentru 2012, adică o extensie de 0,35%, el subliniind că acest procent este mai mult decât suficient pentru a acoperi proiectele pe care guvernarea USL le consideră esenţiale.

Victor Ponta a subliniat că deficitul nu va depăşi sub nicio formă procentul de 3% din PIB.

Ponta a mai spus că, dacă Parlamentul va acorda votul de învestitură Guvernului, scrisoarea de intenţie va fi aprobată de către Executiv în prima şedinţă de marţi.

TUNEL 930122 (1)
New Profesional Consult-555×222
263×587 grota rece