[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

(VIDEO) ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ ÎN TOIUL NOPȚII

Accident grav în Argeș în toiul nopții. Un accident rutier s-a produs azi noapte, în jurul orei 1:30, pe DN 7, la Valea Ursului, în comuna Bascov. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra volanului. Mașina a intrat într-un cap de pod și s-a răsturnat.

„Un bărbat de 28 de ani din Bascov, care conducea un autoturism pe sensul de circulație către Pitești, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Mașina a intrat în coliziune cu un cap de pod situat pe partea dreaptă și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

930X122 MAIA
Eurial 555 x222

Conducătorul auto și pasagerul, un bărbat de 29 de ani din comuna Izvoru, au fost răniți grav, fiind transportați la spital (…).

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii Serviciului Rutier Argeș au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”, informează Biroul de presă al Poliției Județene.

La locul accidentului au intervenit pompierii piteșteni (inclusiv cu o autospecială de descarcerare) și două echipaje de ambulanță, dintre care una SMURD. Pasagerul a avut nevoie de descarcerare.

570×90 LA COCOS
imm 263×587