„Acest act normativ prevede ca toţi deţinătorii să îşi cureţe terenurile şi să le igienizeze. Noi nu putem forţa prin lege cultivarea terenurilor, dar putem obliga curăţarea lor pentru că nu suntem cultivatori de buruieni şi gândaci. Această măsură nu se va duce doar către deţinătorii persoane fizice, ci inclusiv către cei publici de la căi ferate, şosele, respectiv către toate terenurile intra şi extravilan”, a spus ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
În prezent există în jur de 800.000 de hectare de terenuri nelucrate faţă de 3 milioane de hectare cât erau anii trecuţi. În Argeş, suprafeţele nelucrate sunt la aproape 40% din totalul terenurilor.
Deţinătorii de terenuri care nu vor respecta măsura de igienizare a terenurilor agricole vor risca sancţiuni între 200 şi 400 de lei pe hectar. Sancţiunile vor fi aplicate gradual, în primul an amenda va fi de 200 lei pe hectar, în al doilea an de 300 lei şi de 400 lei pe hectar, începând cu al treilea an.
Excepţie de la această măsură vor fi deţinătorii ale căror terenuri şi-au pierdut capacitatea de producţie pentru culturi agricole sau silvice prin degradare şi poluare, deţinătorii terenurilor afectate de calamităţi naturale, deţinătorii care şi-au pierdut capacitatea de muncă, dovedită pe baza de documente medicale, din cauza de bătrâneţe, forţă majoră sau din alte motive neimputabile deţinătorilor de teren.