Să le luăm pe rând. Personajele, adică. Este ştiut că Theodor Meleşcanu, unul dintre cei mai buni miniştri de Externe pe care i-a dat România în ultima vreme, a pus bazele unei construcţii politice care făcea furori şi în Argeş. Sondajele dădeau ca sigură intrarea ApR în Parlament, iar acest lucru a făcut ca în judeţul nostru să se constituie un nucelu foarte puternic. Ne aducem aminte de nişte oameni precum Paul Scheaucu, Liliana Gagiu, Iulian Prunaru şi alţii care au ajuns la un scor foarte bun în sondaje cu ApR, dar care acum se regăsesc, ca şi liderul lor de atunci, în alte partide. Şi asta deoarece una au spus sondajele, alta a fost realitatea în teren. ApR nici măcar nu mai există.
Gigi Becali are o jucărie, Steaua, cu milioane de suporteri. Calculul său a fost simplu: la atâtea milioane de suporteri, trebuie să iasă voturi cât să ajungă şi PNG-CD în Parlament. Greşit. S-a văzut că nu are stofă de politician, gafele sale cu echipa şi greşelile de strategie (aruncatul cu bani în stânga şi în dreapta) s-au dovedit a fi falimentare. În Argeş, după ce PNG-CD s-a descurcat onorabil în alegerile din 2007 şi 2008, dar insuficiente pentru accesul în Parlament sau în Consiliul Judeţean, echipa de la conducerea filialei a înţeles că nu se poate face politică în astfel de condiţii şi ales altă cale. A rămas Florin Bolovăneanu să conducă PNG-CD-ul, dar iată că şi acesta a părăsit corabia care ia masiv apă a lui Gigi Becali.
Iată că acum a apărut PP-DD, un partid care deocamdată are mare priză la oameni. Ca şi ApR şi PNG-CD, şi PP-DD este cotat cu o intenţie de vot considerabilă în multe sondaje, în unele chiar pe locul doi, după USL. Este evident că versatilul Dan Diaconescu ştie să nu repete greşelile celorlalţi, de dinaintea lui, căci aeste jurnalist şi le-a disecat, şi mai are şi un instrument foarte puternic, OTV, care îi serveşte de minune. Instrument care le-a lipsit celor de la ApR şi lui Gigi Becali (acesta din urmă fiind mai mult preocupat să facă circ la alte televiziuni).
PP-DD poate conta în alegeri, căci fanii lui Dan Diaconescu şi ai OTV sunt mulţi, aşa că nu ar fi de mirare ca acest partid să intre în Consiliul Judeţean Argeş sau în Consiliile Locale şi să facă şi jocurile. Deocamdată, PP-DD este sus. Visele sunt de mărire şi de bine, dar tocmai acest punct este periculos. Şi ştiţi de ce? Nici ApR, nici PNG-CD şi nici PP-DD nu au avut şi nu au în spate pe cineva ca Traian Băsescu, cel care a făcut jocurile pe scena politică atunci când a aruncat la apă proiectul PLD, pe care l-a transformat în PDL-ul de astăzi.





