EcoMoto 930×122

descindere_mascati

VIDEO: 250 de persoane, inclusiv argeseni, audiate pentru frauda internationala pe internet

Pitesti. 6 aprilie 2009.
Aproximativ 250 de persoane au fost duse, marţi, la audieri la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Vâlcea în cadrul unei anchete privind licitaţii frauduloase pe internet, unde procurorii au colaborat cu ofiţerii FBI şi Secret Service. Simultan cu acţiunea procurorilor DIICOT, au fost efectuate percheziţii domiciliare în Praga (Cehia) – zece, în Statele Unite ale Americii – şapte, fiind vizaţi alţi membri ai grupărilor infracţionale organizate.Până în prezent au fost identificate peste 800 de victime, prejudiciul produs fiind de aproximativ 800.000 de euro. Sub coordonarea procurorilor DIICOT, au fost efectuate 101 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti, Vâlcea, Teleorman, Timiş, Argeş, Prahova, Braşov, Constanţa, Dolj, Giurgiu, Suceava, Botoşani, Bacău. La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au fost conduse pentru audiere 70 de persoane.
Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DDICOT) – Biroul Teritorial Vâlcea şi Serviciul Teritorial Piteşti, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul IGPR – DCCO şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Jandarmeriei Române, au destructurat trei grupuri infracţionale organizate, specializate în săvârşirea de fraude informatice şi înşelăciuni pe site-urile de comerţ electronic.
Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2006, cele trei grupări infracţionale organizate au acţionat pe teritoriul mai multor state – Spania, Italia, Franţa, Noua Zeelandă, Danemarca, Suedia, Germania, Austria, Statele Unite ale Americii, Canada, Elveţia, organizând licitaţii frauduloase prin intermediul internetului.
La acţiune au participat 300 de poliţişti şi 400 de jandarmi. În egală măsură, procurorii DIICOT au colaborat cu ofiţerii FBI şi Secret Service, din cadrul ambasadei SUA la Bucureşti.
Sursa: Mediafax

VIDEO

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90