New Profesional Consult 930 x 122

barbat disparut

Tânăr de 19 ani arestat pentru crimă!

Update, 19 05 2022, ora 09:05

Tânărul în vârstă de 19 ani a fost arestat pentru 30 de zile.

Citiți și: Argeș. Leonard a plecat de dimineață și nu s-a mai întors!

IPJ Argeș transmite:

„Tânărul de 19 ani, din comuna Augustin, județul Brașov, a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș în fața instanței, iar în baza probatoriului administrat până la acest moment, Tribunalul Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.”

Citiți și: Alertă în Argeș! A dispărut!

Update, 18 05 2022, ora 10.25. IPJ Argeș transmite:

„În baza delegării de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:

În seara zilei de 17 mai a.c., după administrarea probatoriului în dosarul penal întocmit ca urmare a cercetărilor privind împrejurările în care a survenit decesul bărbatului de 30 de ani, din localitatea Corbi, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, față de un tânăr de 19 ani, din comuna Augustin, judetul Brașov.

Urmează ca, în cursul zilei de astăzi, să se aprecieze asupra luării, sau, după caz, solicitării dispunerii unor măsuri preventive.”

Update, ora 19.29. IPJ Argeș transmite oficial:

„În urma informațiilor apărute în spațiul public, privind cercetările referitoare la decesul unui bărbat de 30 de ani, a cărui plecare voluntară a fost sesizată anterior, în temeiul delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele:

În urma sesizării referitoare la plecarea voluntară a unui bărbat de 30 de ani, din localitatea Corbi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au desfășurat căutări, iar în după-amiaza zilei de 17 mai a.c., cel în cauză a fost găsit, decedat, în albia râului Doamnei, pe raza localității Pietroșani.

Având în vedere că din verificările referitoare că dispariție a rezultat că, în noaptea de 14 spre 15 mai a.c., cel în cauză ar fi avut o stare conflictuală cu mai mulți tineri, au fost identificate persoanele implicate, care au fost conduse la sediul poliției.

În prezent se desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, cercetările fiind efectuate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș.”

Update, ora 16.25: Bărbatul găsit mort în râul Doamnei ar fi fost omorât.

 

Update, ora 16.00: Bărbatul a fost găsit mort în apele râului Doamnei.

Știrea inițială, ora 15.53 – Bărbat dispărut! Poliția și pompierii îl caută în apele învolburate

În acest moment, o echipă formată din mai mulți polițiști și pompieri argeșeni desfășoară o misiune de căutare în localitatea Domnești, în zona râului Doamnei.

Este căutat un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, care a fost dat dispărut de ieri, 16 mai.

În această după-amiază, un apel la 112 anunța faptul că bărbatul a fost văzut în râul Doamnei.

Echipa de intervenţie a ISU Argeș este pregătită să înceapă căutările cu barca.

La fața locului este prezent și un echipaj SMURD.

 

Știre în curs de actualizare

New Profesional Consult-555×222
570×90 MAIA