Argeș: Investiție daneză cu miză mare
Un nou proiect energetic prinde contur în județul Argeș.
O companie controlată de dezvoltatorul danez Jantzen Renewables urmează să obțină autorizația de înființare pentru o instalație de stocare a energiei electrice în orașul Costești, decizia fiind pe agenda Comitetului de Reglementare al ANRE.

Proiectul este dezvoltat prin firma JR Helios Beta SRL și vizează realizarea unei instalații de stocare cu o putere maximă de 6,75 MW.
Argeș: Investiție daneză cu miză mare
Autorizația de înființare ar urma să aibă o valabilitate de 24 de luni, perioadă în care investiția trebuie implementată, conform economica.neteconomica.net.
Potrivit procedurilor, emiterea autorizației presupune ca dezvoltatorul să demonstreze existența finanțării necesare, ceea ce indică faptul că proiectul are șanse reale să fie dus la capăt și să devină operațional, în lipsa unor blocaje ulterioare.
Jantzen Renewables este deja un jucător important pe piața locală, cu un portofoliu de peste 2.000 MW de proiecte regenerabile în România, acoperind segmente precum energie solară, eoliană, baterii de stocare și tehnologii power-to-x.
În 2024, compania a vândut aproximativ 710 MW de proiecte solare către OMV Petrom, consolidându-și parteneriatele pe piața românească.
Argeș: Investiție daneză cu miză mare
Investiția din Argeș se înscrie în tendința accelerată de dezvoltare a capacităților de stocare, esențiale pentru echilibrarea sistemului energetic și integrarea producției din surse regenerabile.
În contextul creșterii ponderii energiei verzi, astfel de proiecte devin tot mai importante pentru stabilitatea rețelei și pentru valorificarea eficientă a energiei produse.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)





![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesiti.jpg)
