HerasMed (930 x 122 px)

Darkster

Dacia Darkster, la Salonul Auto de la Frankfurt

Nu, nu este un nou model produs la Uzina de la Colibaşi, ci un tunning al cunoscutei firme de profil ELIA, prezentat zilele acestea la Salonul Auto de la Frankfurt. Dacia Darkster a fost creat pe platforma Dusterului, iar modificările nu sunt de natură tehnică, ci reprezintă o îmbunătăţire a compoziţiei.

Astfel, în primul rând se remarcă tonul închis (de unde provine şi numele de Dark) al vopselei mate aplicate pe caroserie şi pe barele faţă-spate. Designul farurilor şi proiectoarelor a fost şi el ajustat puţin, acestea fiind scoase în evidenţă de multiplele elemente cromate cu care vine Darksterul: mini bull-barurile faţă-spate, pragurile, carcasele oglinzilor, mânerele uşilor şi, nu în ultimul rând, cele două galerii de evacuare. Se mai remarcă jantele de 18 inch şi eleroanele de pe hayon. La interior este modificat doar designul scaunelor, care au primit şi o nouă ţesătură cu logo-ul ELIA, rezistentă la murdărie, iar pe volan şi pe bord au fost aplicate alte elemente cromate.

Preţul Darksterului este cu aproape 10.000 de euro mai mare decât modelul de serie vândut de dealerii din întreaga lume, ceea ce nu îi va împiedica pe fanii SUV-ului românesc să renunţe la achiziţionarea unui astfel de model, ţinând cont de succesul de care Dusterul s-a bucurat în afara ţării.

555×222 grota rece
Pizza Sapori Italia 570 90