Donaris 930 x 122

Samsung-Galaxy-S-II

Samsung bate Apple in China

Strategia Apple de a alinia iPhone la un singur operator de telefonie mobilă se pare că a dat greş în China, unde Samsung a obţinut o cotă de piaţă impresionantă. Potrivit Bloomberg, iPhone are o cotă de 7,5% din vânzările de smpartphone-uri în China, în timp ce Samsung deţine 24,3% din piaţă.

Apple este acum al cincilea cel mai mare vânzător de smartphone-uri din ţară, iar Samsung ocupă primul loc. Samsung a vândut telefoane prin intermediul celor trei mari operatori de telefonie mobilă încă din 2009: China Unicom (circa 200 mil. abonaţi), China Telecom (129 mil. abonaţi) şi China Mobile (655 mil. abonaţi).

Apple, în schimb, a vândut exclusiv prin intermediul China Unicom. Apple a început vânzările prin China Telecom acum două săptămâni, ceea ce ar trebui să crească cota companiei. Dar China Telecom, deşi uriaşă după standardele occidentale, este cea mai mică din cei trei operatori chinezi.

Un risc pentru Apple în China (şi la nivel global) este că Andoid ar putea deveni platforma dominantă pentru dezvoltarea de aplicaţii. Sistemul de operare dezvoltat de Google, care susţine telefoanele Samsung, este lider de piaţă cu o cotă de aproape 50%, chiar dacă Apple a recâştigat o parte importantă trimestrul trecut pe baza vânzărilor iPhone 4S.

Este posibil ca vânzările Apple prin China Telecom să ajute la reducerea diferenţei faţă de Samsung în China, dar până ce va vinde telefonul prin China Mobile, Samsung va rămâne principalul producător de smartphone-uri din China.

Sursa: Business Insider

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90