Kaia 930 x 120

sony_ericcson

Sony a preluat pachetul majoritar de actiuni la Sony Ericcson

Una dintre cele mai importante „manevre” din lumea electronicii s-a pronunţat recent. Este vorba de faptul că Sony a reuşit să pună mâna pe pachetul majoritar al joint venture-ului cu Ericcson. Asa se face ca denumirea de Sony Ericcson va disparea. După o perioadă în care au existat zvonuri privind o iminentă ruptură între Sony şi Ericcson, care la un moment dat au fost chiar negate de cele două părţi, iată că Sony a preluat cele 50% de procente pe care Telefonaktiebolaget LM Ericsson le deţinea în fostul joint venture. Mutarea a costat peste 1,3 miliarde de dolari. Sonny Ericcson se va numi de acum Sony Mobile Communications.

Conform unui anunţ al companiei, Sony Corporation („Sony”) a finalizat astfel o tranzacţie despre care se discuta încă din octombrie 2011. Sony Ericsson a devenit, astfel, o subsidiară deţinută integral de Sony.

Afacerile din domeniul telefoniei mobile vor fi în continuare luate serios în considerare şi se va pune accent pe ele. Ţinta este aceea de a accelera convergenţa dintre diviziile Sony şi consumatori. Producţia Sony se axează şi pe smartphone-uri, tablete, televizoare şi PC-uri.

555×222-epitesti PNL
eurial 570×90