930X122 MAIA

accident

TOPOLOVENI: ACCIDENT PRODUS DE O ŞOFERIŢĂ CARE A PĂTRUNS ÎN INTERSECŢIE CA LA „SHOPPING”

UPDATE: Accidentul ar fi fost produs din pricina unei şoferiţe care nu a respectat indicatorul STOP şi a pătruns în intersecţie fără să se asigure. „Din verificările preliminarii efectuate de către polițiști Formațiunii Rutiere Topoloveni s-a stabilit că o femeie de 31 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe str. Vițichești, nu ar fi respectat semnificația indicatorului ,,oprire la intersecție” (STOP), la pătrunderea pe DN 7, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 31 de ani, din Leordeni, care se deplasa din direcția Pitești spre Topoloveni. Din eveniment a rezultat rănirea conducătorului care se deplasa pe drumul prioritar, care a fost preluat de echipaj medical și transportat la o unitate medicală, precum și a conducătoarei celuilalt autoturism, care a fost consultat la fața locului, fiind rănită ușor.  În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, a transmis IPJ Argeş.

Citiți și: Pitești. Accident la Spitalul Militar. Trafic paralizat!

UPDATE: „Trei victime, două stabile, fără probleme deosebite au fost preluate de către echipajul SMURD, iar cealaltă victimă este șoferul unuia dintre autoturisme, care a fost proiectat în afara vehiculului. Acesta din urmă, cu vârsta de aproximativ 30 de ani prezintă un traumatism cranio-facial și o suspiciune de fractură la unul dintre brațe, este asistat medical și va fi transportat la spital de către echipajul SAJ”, precizează ISU Argeș.

Citiți și: Impact între două autoturisme, ACUM, în Pitești!

În urmă cu puţin timp, pompierii ISU Argeș au fost sesizați cu privire la un accident rutier produs între 2 autoturisme la Topoloveni.

„Este posibil ca o victimă să fie proiectată pe carosabil. Intervin o autospecială și o ambulanță SMURD, plus un echipaj SAJ”, transmite ISU Argeș.

Vom reveni.

Kaia 555×222
570×90 senatori-01 psd