Trafic blocat pe un drum important din Argeş, din cauza unui accident.
UPDATE ORA 12.00: „În urma incidentului autoturismul s-a răsturnat. Pompierii au asigurat zona împotriva izbucnirii unui incendiu, iar echipajul SAJ a preluat și transport la spital șoferul din autoturism”, precizează ISU Argeş.
„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că, un bărbat de 74 de ani, din Bălilești, care conducea un autoturism, pe DN73, din direcția Câmpulung către Pitești, pe raza localității Stâlpeni, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autotren, condus, în aceeași direcție, de un bărbat de 47 de ani, din Bistrița.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un cap de pod și s-a răsturnat. Din accident, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoturismului, care a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, sunt precizările IPJ Argeş cu privire la evenimentul rutier.
UPDATE ORA 10.25: „La această oră, se circulă alternativ”, anunţă IPJ Argeş.
Ştirea iniţială – ora 10.12
Poliţiştii argeşeni au fost sesizaţi, la această oră, cu privire la un eveniment rutier care s-a produs pe DN 73, pe raza localităţii Stâlpeni, implicate fiind un autoturism şi un autotren (TIR).
Traficul este blocat complet în acest moment. Din primele informaţii, ar fi vorba despre o victimă conştientă, rănită uşor.
„Tamponare între un autoturism și un tir, în comuna Stâlpeni, posibil o victimă, conștientă. Intervin pompierii cu o autospecială de intervenție și un echipaj SAJ”, precizeză ISU Argeş.














