pizzeria sapori  930 122

dare de mita

Trimis în judecată după ce a încercat să mituiască doi polițiști, pentru a scăpa de un dosar penal

Bărbatul de 51 de ani care a încercat să mituiască doi polițiști cu 1.000 de euro, pentru a scăpa de un dosar penal, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, transmite DGA Argeș.

Citiți și: Argeș. Oprit în trafic, a încercat să mituiască un polițist! Totul a fost filmat

DGA Argeș precizează:

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a finalizat urmărirea penală și a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, persoană fără calitate specială și cercetată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În fapt, la data de 09.06.2022, doi agenți de poliție au formulat denunțuri pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, arătând că, la aceeași dată, un bărbat în vârstă de 51 de ani le-a promis o sumă de bani, pentru a-i determina pe aceștia să nu continue cercetările într-un dosar penal care îl viza.

Citiți și: O „amantă” polițistă i-a întins o cursă unui coleg de la Rutieră!

Ulterior, pe parcursul cercetărilor, persoana în cauză le-a propus celor doi polițiști, în mod insistent, să se înțeleagă, să rezolve dosarul favorabil lui, în sensul de a nu-i mai întocmi dosar penal, promițându-le, totodată, și o sumă de bani.

În următoarea zi, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au organizat și realizat acțiunea de prindere în flagrant imediat după ce acesta a remis suma de 1.000 de euro, cu titlu de mită, celor doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Urmare a acțiunii de prindere în flagrant și a probatoriului administrat, persoana în cauză a fost reținută pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și ulterior arestată preventiv de către Curtea de Apel Pitești.

Pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au beneficiat de sprijinul Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Foto principal: descriptiv

555×222  MAIA
eurial 570×90