UPDATE: Angajata are 42 de ani. Potrivit ISU Argeș, a suferit o plagă tăiată la degetul mijlociu de la mâna dreaptă. Femeia a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la spital.
Un echipaj cu ambulanță SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Mioveni intervine la această oră în hipermarketul Kaufland din oraș, acolo unde o angajată a magazinului s-a tăiat la mână ”în timp ce manevra feliatorul pentru mezeluri”.
Informația ne este transmisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, care precizează că despre incident a fost anunțat și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș.











