Au fost sărbători de Crăciun cu „cântec” (şi nu colind) pentru anumite persoane din Argeş care au decis să iasă din tipare cu fapte cel puţin controversate. Unul dintre aceştia, după cum am aflat din surse neoficiale, este youtuber-ul Katalin Taleent, implicat în ameninţarea cu bomba de la Primăria Piteşti.
A fost vorba de un apel 112, au stabilit anchetatorii până în prezent, însă în sesizare s-a strecurat şi o ameninţare, inițiatorul acesteia afirmând că dacă nu îi va fi virată o sumă în euro, în cont, va arunca în aer primăria (detalii, AICI).
Alături de Kătălin Talent, au dat explicaţii poliţiştilor alte două persoane implicate şi care au fost aduse în cursul zilei de ieri la audieri.
Cu toţii riscă pedepse penale sau cel puţin amenzi, însă aspectele care ţin de gradul de pericol al faptelor şi încadrarea finală rămâne să se stabilească în cadrul cercetărilor în curs.
Vă reamintim, Kătălin Taleent a mai dat cu subsemnatul, recent, la Poliţie, după ce a publicat un videoclip în care părea că schingiuieşte o pisică.
În general, împricinatul este autorul unor filmări obscene şi care implică acte de violenţă, deşi, culmea, tot el declară că este adeptul sloganului „Jos ranga, stop violenţa”. Se pare că doar cu vorbele.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)


