SMART KIDS 930X122

accident

Update: Și-a făcut mașina praf și a fugit. Șoferul nu avea permis

Update, ora 22.09, IPJ Argeș transmite: „Polițiștii Secției de Poliție Rurală Leordeni au fost sesizați, în această după-amiază, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza localității Bogați, în urma căruia un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului.

Citiți și: Argeș. Accident grav, cu victimă, azi-noapte!

Inițial, la fața locului nu a fost găsită nici o persoană.

Ulterior, în urma verificărilor desfășurate de polițiști, a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate, care ar fi condus autoturismul în cauză, la momentul producerii evenimentului rutier.

Citiți și: Tânăr motociclist rănit grav și dus la spital!

Din primele cercetări s-a stabilit că tânărul, care nu deține permis de conducere, ar fi condus autoturismul pe DJ 702D, din direcția locuinței sale spre centrul localității, iar pe fondul vitezei neadaptate la carosabilul umed, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara carosabilului, peste gardul unei proprietăți.

Din fericire, în urma evenimentului rutier nu a rezultat rănirea niciunei persoane.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

Știrea inițială, ora 21.01 – Argeș: Mașină făcută praf după ce a intrat într-un gard și s-a răsturnat

În această după-amiază, în jurul orei 17:00, pompierii din cadrul ISU Argeș au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Bogați.

Potrivit primelor informații, un autoturism a intrat într-un gard, apoi s-a răsturnat în curtea unei gospodării.

 

În urma impactului, autoturismul a fost serios avariat.

La fața locului s-au deplasat pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni, dar și polițiștii pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.

În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, nu au găsit victime ale incidentului.

La locul evenimentului s-au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

555×222  MAIA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570×90 MAIA