930X122 MAIA

vaccinări fictive

Vaccinările fictive, la modă în Argeș! Zeci de persoane au ajuns pe mâna Poliției

La data de 23.05.2022, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a emis o ordonanță de reținere față de un bărbat pentru o perioadă de 24 de ore, acesta având calitatea de suspect într-un dosar penal al unității de parchet menționate, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, fals informatic, abuz în serviciu, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.

În fapt, suspectul, în calitate de registrator în cadrul unui centru de vaccinare din județul Argeș, având ca atribuții înregistrarea în baza de date RENV (Registrul Electronic Național de Vaccinare) a persoanelor care se vaccinează anti-Covid, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai 2021 – februarie 2022, a pretins și primit diferite sume de bani, dar şi foloase materiale (voucherele aferente vaccinării), pentru a îndeplini un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv să ateste informatic, în mod fals, vaccinarea împotriva COVID 19 în Registrul persoanelor vaccinate (RENV) a mai multor persoane care în fapt nu s-au vaccinat, nefiindu-le administrat serul de imunizare, acestea figurând ulterior în RENV ca fiind vaccinate.

EXISTĂ ZECI DE SUSPECȚI 

În cauză mai sunt cercetați încă 22 de suspecți pentru comiterea unora din faptele enumerate.

Lucrătorii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeș au desfășurat acte de urmărire penală în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

„Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale sau dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape şi activităţi de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, activităţi care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmite DGA Argeș.

Foto descriptiv

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

SMART KIDS 570×90