New Profesional Consult 263×587

Video! Pitești. Accident lângă Slava. Un biciclist este rănit

Update: Poliția Argeș transmite:

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 68 de ani, din Pitești, care se deplasa pe bicicletă pe str. Calea Câmpulung, având direcția de deplasare Mioveni spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a intrat în coliziune cu remorca unui autocamion, condus în aceeași direcție, de un bărbat de 36 de ani, din comuna Corbeni.

930x122px-mst EURO METAL
Eurial 555 x222

În urma testării cu aparatul etilotest a celor doi, a rezultat că bărbatul care conducea autocamionul nu a consumat alcool, însă bărbatul de 68 de ani, care se deplasa cu bicicleta, se afla sub influența alcoolului, valoarea alcoolemiei fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a biciclistului, care a refuzat transportul la o unitate medicală, însă a fost consultat de un echipaj medical la fața locului.

În cauză a fost întocmit dosar pe al conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”.

Știrea inițială: Video! Pitești. Accident lângă Slava. Un biciclist este rănit

Un accident rutier a avut loc în această seară, în jurul orei 19:30, în municipiul Pitești, în zona Slava.

Un biciclist ar fi fost lovit de un autoturism, conform primelor informații.

 

930X122 MAIA
555×222 grota rece

Bărbatul a fost rănit, la fața locului intervenind un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean.

Sursele noastre spun că biciclistul ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice.

Șoferul autoturismului a fost și el testat și s-a stabilit că nu consumase alcool.

 

570 X 90 CAPRA 3
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti