- Publicat de: Madalina Iordachita
- 1-08-2021, ora 14:54
- Știri, Video
Video – “Simfonia alăptării”, la Spitalul Județean de Urgență Pitești
Eveniment inedit, azi, la Spitalul Județean de Urgență Pitești, unde, cu sprijinul asociației SAMAS, organizație non-guvernamentală dedicată sănătății mamei și sugarilor din România, s-a marcat începutul Săptămânii Mondiale a Alăptării.
Citiți și: Săptămâna Mondială a Alăptării, marcată și în cadrul Spitalului Județean de Urgență ArgeșCu această ocazie, pe lângă sfaturile pe care mămicile le-au primit de la specialiști, soprana Andra Bivol Costea a interpretat două cântece de leagăn, în secția de Obstetrică-Ginecologie, de la etajul 4 al unității, spre bucuria mămicilor, extrem de emoționate.
MOMENTE ARTISTICE VOR AVEA LOC ÎN 5 MATERNITĂȚI DIN ȚARĂ
Astfel de evenimente vor avea loc, până pe 7 august, în 5 maternități din țară. Momentele artistice susținute de soprane vor fi transmise live pe paginile de Facebook ale Asociației SAMAS.
Evenimentele vor respecta toate condițiile de siguranță impuse de fiecare spital, siguranța mamelor și a nou-născuților fiind prioritară.
„Săptămâna Alăptării este un eveniment special în fiecare an, când facem tot ce știm mai bine ca să celebrăm acest dar unic de nutriție, protecție și sănătate pentru bebeluș. Încurajăm mamele să alăpteze, instruim cadrele medicale, ca să sprijine activ alăptarea și comunicăm mesaje de normalizare a alăptării pentru societatea românească.
În 2021, Săptămâna Alăptării este cu atât mai mult o ocazie pentru sărbătoare, deoarece noi, Asociația SAMAS, am reușit să implementăm cel mai util și eficient program național pentru alăptarea în siguranță a bebelușilor născuți de mame cu Covid-19: ”SAMAS la Bine și la Greu”.
A fost un an în care am realizat încă o dată, că pentru a reuși, alăptarea are nevoie de susținerea tuturor. De aceea, mama și bebelușul trebuie înconjurați cu dragoste, sprijin, îndrumare și înțelegere de cadre medicale, familie, comunitate și societate, întocmai ca o simfonie ce ajunge la armonie numai dacă toți artiștii, de la soprană la ultimul clopoțel, lucrează împreună. De aici, ideea de a sărbători alăptarea prin muzică anul acesta.”, a declarat Ana Măiță, reprezentant al Asociației SAMAS și consilier pentru drepturile mamelor.
AMALIA NEACȘU – ASISTENT MEDICAL PRINCIPAL ÎN CADRUL SJUP ȘI EDUCATOR PERINATAL SAMAS
SĂPTĂMÂNA MONDIALĂ A ALĂPTĂRII SE CELEBREAZĂ CU CÂNTECE DE LEAGĂN
Nu întâmplător compozițiile interpretate de artistele invitate de Asociația SAMAS să celebreze Săptămâna Mondială a Alăptării sunt cântece de leagăn.
„Aceste cântece alimentează apropierea emoțională și ajută la formarea asocierilor dintre muzică, pe de o parte, și confort și securitate, pe de altă parte”, a explicat psihologul Lavinia Bratu.
În fiecare picătură de lapte matern, mii de molecule diferite acționează asemenea instrumentiștilor dintr-o orchestră, creând o compoziție perfectă: hrana ideală pentru bebeluș ꟷ laptele matern. Alăptarea însăși este o operă impresionantă, al cărei succes depinde atât de decizia mamei de a oferi bebelușului acest dar unic, făcut din dragostea, trupul și timpul ei, cât și de implicarea celorlalți membri ai „orchestrei”.
Familia care-i oferă mamei susținerea, cadrele medicale care o ajută să alăpteze fără probleme și comunitatea care acceptă și încurajează alăptarea în toate contextele reale de viață sunt cei care creează împreună cu mama și bebelușul Simfonia Alăptării.
DESPRE SOPRANA ANDRA BIVOL COSTEA
Soprana Andra Bivol Costea a absolvit Universitatea Națională de Muzică București și Conservatorul Superior din Paris (masteratul). Este laureată a multor concursuri naționale și internaționale, este doctor în interpretare muzicală, fost profesor colaborator la Universitatea Națională de Muzică din București, mamă și o susținătoare a alăptării, alăptându-și copilul până la 2 ani.
Pe 6 august, la ora 18.00, un alt eveniment similar va avea loc, la Spitalul Județean de Urgență Pitești. De această data, soprana Andreea Vlaicu, studentă la Universitatea Națională de Muzică București, va fi cea care va interpreta cântece de leagăn în cadrul Secției de Obstetrică Ginecologie a SJUP. Andreea Vlaicu a participat la numeroase concursuri naționale și internaționale de canto și pian, câștigând premii și trofee importante.