Accident grav în Argeș. Autoturism și autobuz, implicate într-un impact violent
Un accident rutier s-a produs astăzi, cu puțin timp în urmă, în municipiul Curtea de Argeș (strada Negru Vodă), unde un autoturism și un autobuz au fost implicate într-un impact violent.
Din cauza coliziunii, s-au înregistrat pagube materiale semnificative, iar traficul în zonă a fost afectat temporar.
Pentru gestionarea situației, au intervenit de urgență pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
La fața locului a fost trimisă și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.
Momentan nu se știe dacă sunt victime.
Traficul este îngreunat în zonă, din cauza intervenției echipajelor.
În urma accidentului, atât autoturismul, cât și autobuzul au fost avariate, iar zona a fost securizată de forțele de intervenție.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte ale producerii accidentului.
Știre în curs de actualizare.
Sursa foto principal și video: ziarulactualitateaargeșeană.ro