263×587.jpg La COCOS

Accident în Pitești, lângă Bazinul Olimpic: Pieton implicat

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe strada Costache Negri din municipiul Pitești, în zona Bazinului Olimpic.

Potrivit informațiilor preliminare de la fața locului, în accident ar fi fost implicate un autoturism și un pieton.

930×122 LA COCOS
Eurial 555 x222

Potrivit primelor informații de la fața locului, o femeie în vârstă de aproximativ 53 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, ar fi fost acroșată de un autoturism condus de o femeie de aproximativ 38 de ani.

Potrivit informațiilor obținute de sursele noastre, persoanele implicate au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Acestea sunt însă informații preliminare, iar polițiștii urmează să stabilească, în urma cercetărilor, în ce condiții s-a produs accidentul.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al SAJ, care a preluat victima și a transportat-o la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

La fața locului se află și polițiștii criminaliști, care efectuează verificările și procedurile specifice în astfel de cazuri.

Traficul este deviat în zona accidentului, iar circulația spre Parcul Ștrand este, în acest moment, blocată. Polițiștii aflați la fața locului dirijează traficul.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222 LA COCOS

La acest moment, starea femeii nu este cunoscută.

Accident în Pitești, lângă Bazinul Olimpic: Pieton implicat

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263×587.jpg La COCOS