Bolid de lux Mercedes, implicat într-un accident în Pitești!
UPDATE, ora 19:34
Accidentul nu s-a soldat cu victime, însă la fața locului au fost semnalate scurgeri de lichide pe carosabil.
Pompierii acționează pentru înlăturarea pericolului și asigurarea zonei, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță.
Poliția se află la fața locului și desfășoară verificări.
ȘTIREA INIȚIALĂ, ora 19:30
Un accident rutier s-a produs în urmă cu puține minute, în zona Ștrand din municipiul Pitești, pe un sector de drum unde circulația se desfășoară pe o singură bandă de mers.
Din primele informații, un autoturism Mercedes ar fi intrat în coliziune cu un Dacia Duster.
La acest moment, nu se cunosc cauzele exacte ale impactului, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările producerii evenimentului rutier.
La fața locului intervin echipaje SMURD și pompieri, pregătite să acorde primul ajutor și să asigure măsurile specifice de siguranță.

Nu este clar dacă au fost înregistrate victime sau dacă accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă ambele vehicule au fost avariate în urma impactului.
Traficul în zonă este îngreunat, iar polițiștii rutieri sunt la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și dirijarea circulației.
Revenim cu detalii imediat ce vom avea informații oficiale din partea autorităților.














![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)