Tragedie pe DN2: 2 persoane decedate, totul surprins LIVE
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc în această după-amiază, pe DN2, la ieșirea din comuna Drăgușeni, județul Suceava, spre Cristești, județul Iași.
Un autoturism s-a ciocnit violent cu un autotren, iar impactul a fost fatal pentru două persoane.
Intervenție comună a echipajelor din Suceava și Iași
La fața locului au intervenit pompierii militari din Suceava, cu două autospeciale de descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijiniți de echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
În sprijin au venit și forțe de la ISU Iași, care au trimis două autospeciale de descarcerare și o ambulanță SMURD, coordonate de un echipaj al SAJ Iași.
Două persoane, găsite fără viață
În total, trei persoane au fost implicate în accident.
Cele două victime din autoturism au rămas încarcerate, cu leziuni incompatibile cu viața.
Echipajele de salvatori au reușit extragerea acestora, însă medicii nu au putut face altceva decât să constate decesul.
Șoferul autotrenului a fost găsit conștient și cooperant, a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.
Trafic restricționat și anchetă în curs
Traficul pe DN2 a fost restricționat temporar pentru intervenția echipajelor și efectuarea cercetărilor.
Poliția urmează să stabilească împrejurările exacte care au dus la producerea tragicului accident.
Sursa: Info Trafic 24 Facebook




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)
