930 x122 grota rece

Connect.IT

„Viitorul aparține, cu siguranță, acelor companii care vor adopta tehnologiile potrivite la momentul potrivit”

Endava, compania britanică de servicii software a demarat, în luna octombrie, Caravana Connect.IT – o serie de evenimente pe diverse teme tehnice – în care pasionații de tehnologie vor avea ocazia să afle direct de la specialiști care sunt noile tendințe în industria IT.

Până acum, astfel de întâlniri au avut loc în Bălți, Târgu Mureș, Plovdiv, Chișinău, Galați, Iași și Timișoara, iar următoarea conferință va avea loc la Pitești, în data de 16 noiembrie, ora 18.00, la Hotel Ramada, sala de conferințe Diamond Ballroom.

Participarea la eveniment este gratuită, iar cei interesați se pot înregistra accesând platforma dedicată.

Endava este prezentă pe piața IT din Pitești din 2014 și investește constant în inițiative pentru dezvoltarea carierei comunității locale. Connect.IT este doar una dintre acestea.

Ne-am dorit să aflăm mai multe detalii despre eveniment, astfel am discutat cu Sorin Ovidiu Blaga, Development Discipline Lead în cadrul Endava Pitești, și unul dintre cei doi speakeri ai ediției locale.

Ce este Connect.IT și cum a pornit această serie de evenimente?

Connect.IT powered by Endava este modalitatea noastră de a ne întâlni cu comunitățile de IT din locațiile în care suntem prezenți. În cadrul Caravanei, organizăm o serie de întâlniri pe diverse teme tehnice, pentru a facilita schimbul de experiențe și dialogul deschis între profesioniști

În următoarele două luni, vom fi prezenți în mai multe orașe din România, Moldova și Bugaria, cu prezentări și discuții aplicate în arii precum development, testare, AI și data.

Speakerii noștri vor aborda și teme ce țin de inovație, mod de gândire și tendințe, totul într-o atmosferă prietenoasă, în care încurajăm conversațiile deschise și punctele de vedere diverse.

Serverless & Greener Software with Spring Cloud Function and Azure Functions – de ce ați ales acest subiect pentru prezentarea dumneavoastră?

Aș începe cu faptul că industria IT este industria care are cea mai dinamică evoluție în vremurile noastre, iar perioada pandemiei a accelerat dezvoltarea unor noi tehnologii și a acutizat nevoia de tehnologie în sine, în lumea în care trăim.

Viitorul aparține, cu siguranță, acelor companii care vor adopta tehnologiile potrivite la momentul potrivit.

Planeta unde trăim, singura pe care o avem acum la dispoziție, are resurse limitate. Dacă dorim  să se bucure și generațiile următoare de ce avem azi, trebuie să devenim conștienți de acele lucruri care stau în puterea noastră să le facem mai bine și pe care le putem integra în  viața de zi cu zi.

„Tehnologiile potrivite”, în contextul actual economic, energetic și geopolitic, sunt acele tehnologii care folosesc resurse sustenabile și care sunt eficiente din punct de vedere energetic. Acestea sunt premizele subiectului pe care sper că veți avea plăcerea să îl explorăm împreună în cadrul evenimentului Connect.IT din Pitești, din 16 noiembrie 2022.

În plus, aștept cu nerăbdare să transmit din pasiunea mea, ca dezvoltator software, în cadrul sesiunii hands-on în care voi implementa un Azure Function folosind tehnologia Spring Cloud Function.

Considerați că este important ca profesioniștii IT să aibă astfel de contexte, în care să poată interacționa față în față?

Astfel de evenimente mi se par deosebit de importante. Este adevărat că noi, cei din IT, avem la dispoziție o multitudine de resurse și evenimente online, dedicate celor care vor să fie la curent cu evoluția tehnologică.

Totuși, în astfel de situații, modul de interacțiune este limitat, iar noi, ca ființe sociale, avem nevoie de contact uman, nemijlocit.

Un eveniment face-to-face, precum Connect.IT, ne oferă oportunitatea de a ne conecta (sau reconecta) cu cei care au aceleași pasiuni ca noi, care găsesc aceeași plăcere în explorarea și conturarea viitorului din industria IT. În plus, zâmbetele pe care le împărtășim atunci când suntem față în față sunt, cu siguranță, mult mai largi.

Așadar, vă aștept cu nerăbdare să ne întâlnim la Connect.IT Pitești!

În ce orașe vor avea loc următoarele întâlniri, cui sunt dedicate și care vor fi temele abordate?

Caravana Connect.IT va ajunge în total în 11 orașe din cele trei țări menționate anterior – România, Moldova și Bulgaria. După întâlnirea de miercuri de la Pitești, următorul eveniment va avea loc în Sibiu, pe 24 noiembrie.

Peste tot aceste evenimente sunt gratuite, trebuie doar ca doritorii să se înregistreze pe paginile noastre de social media.

Temele abordate până acum au fost dintre cele mai diverse de la inteligența artificială sau DataOps până la software architecture și multe altele. În cadrul ultimei opriri a Caravanei, în Sibiu, participanții vor descoperi mai multe despre viitorul limbajului de programare Java, dar și despre PCI-DSS, un instrument folosit de experții Cloud.

Toate prezentările din cadrul Caravanei au caracter tehnic, de aceea se adresează cu preponderență unei audiențe care activează pe piața de IT sau cu un background în această zonă.

Mai multe detalii despre temele abordate în fiecare oraș și modalitățile de înscriere, vor fi publicate pe pagina de Facebook Endava.

555×222  MAIA

Comentarii

Un comentariu

  • Clevetici spune:

    Am fost si eu la eveniment.
    A fost frumos, demonstratia propriu zisa a fost didactica (un fel de Hello world!), dar am aflat lucruri noi.
    Ce castiga Endava de pe urma acestor intalniri (care costa ceva bani)?

    Nu se face propaganda de felul „Endava va ofera cariere de succes…”.
    Se castiga doar „vizibilitate” – adica programatorii care doresc la un moment dat sa plece de la firma lor
    isi pot aduce aminte mai usor de Endava decat de alti competitori.

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90