Astăzi, 4 aprilie, președintele Ucrainei – Volodimir Zelenski, vorbește în Parlamentul României.
Discursul acestuia va fi de 15 minute și vor lua cuvântul președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și Florin Cîțu, președintele Senatului.
„Memorandum intern: Discursul Preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în Parlamentul României și Scrisoare din partea Ambasadei Ucrainei în România prin care este confirmată disponibilitatea Părţii Ucrainene de a desfăşura evenimentul în data de 4 aprilie 2022, orele 19:00”, sunt cele două puncte de pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a membrilor birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va adresa luni, la ora 19.00, Parlamentului României, a declarat Florin Cîțu.
„Astăzi (n.r. luni) la ora 19.00 vorbește președintele Zelenski în Parlamentul României. Ar trebui să fim cu toții onorați de acest lucru”, a spus Cîțu.
De asemenea, președintele Senatului a fost și cel care a precizat ce politicieni români vor lua cuvântul în cadrul ceremoniei.
„Voi vorbi eu, apoi Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților. Domnul prim-ministru este invitat. Încă nu avem o confirmare dacă vine (n.r. Ciucă). Dacă vine, are o scurtă intervenție, apoi domnul Zelenski. S-ar putea, în funcție de timp, să fie schimbată ordinea”, a mai anunţat Florin Cîțu.
Sursă foto: Digi24




