930×122 CAPRA 5

activități

ZIUA NAŢIONALĂ FĂRĂ TUTUN, MARCATĂ ÎN ARGEŞ

Ziua Naţională fără Tutun, marcată în Argeş. Ziua Naţională fără Tutun este marcată în fiecare an în a treia joi din luna noiembrie printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.

Citiți și: Mesaj de ultim moment și crucial de la Poliție, ISU, Jandarmerie și Antidrog

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, foloseşte acest prilej pentru a derula la nivel naţional activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare în mediul şcolar și familial şi în comunitate cu privire la riscurile consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.

Anul acesta, Ziua Naţională fără Tutun are ca temă ”Tutunul distruge inimi. Alege sănătatea! ”. Tema este dedicată asocierii între consumul tutunului și bolile cardiovasculare, campania propunându-și să evidențieze factorul de risc major în declanșarea bolilor cardiovasculare – tutunul. Infarctul de miocard, care în acest moment reprezintă cauza principală a mortalității, este una dintre consecințele fatale ale dependenței de nicotină.

Citiți și: ASTĂZI ESTE ZIUA NAŢIONALĂ FĂRĂ TUTUN

Scopul campaniei este creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la riscurile bolilor cardiovasculare ale consumatorilor activi și pasivi şi să creeze oportunități de promovare a sănătății inimii prin protejarea oamenilor de produsele din tutun.

În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, ANA susţine, prin demersurile sale, organismele internaţionale cu rol similar, motiv pentru care, şi în acest an, Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Argeş a desfăşurat activităţi de sensibilizare şi informare cu privire la efectele nocive asociate fumatului în unităţile de învăţământ din judeţ. 

Potrivit celor mai recente date deţinute de Agenţia Naţională Antidrog, situaţia consumului de tutun în România se prezintă astfel:

-prevalenţa persoanelor fumătoare în România este de 27% (un procent peste media UE).

-pentru jumătate dintre fumătorii cu vârsta de peste 45 de ani sunt înregistrate decese din cauza diferitelor boli induse sau accelerate de fumat.

-deși consumul de tutun în rândul adolescenților din România s-a înscris pe o linie descendentă începând din 2003, în 2015 a fost peste mediile europene, pentru toate perioadele de referinţă: consumul de tutun de-a lungul vieţii – 51,7% față de 45,6% la nivel european, consumul de tutun în ultimele 30 de zile – 30,1% față de 21,4% şi consumul de tutun zilnic în ultimele 30 de zile – 19,7% față de 12,4%. Totodată, se observă valori mai mari ale consumului de tutun în rândul băieţilor, comparativ cu cele înregistrate în rândul fetelor, însă în cazul ambelor sexe adolescenţii din România se situează peste valorile medii europene.

-bolile care determină cea mai mare mortalitate în România sunt exact acele boli pentru care fumatul este factor cauzal sau de risc: bolile cardiovasculare, cancerul (în special cel pulmonar, în creştere la sexul feminin) şi bolile respiratorii obstructive cronice (BPOC).

SMART KIDS 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3