- Publicat de: ePitești
- 13-11-2015, ora 15:33
- Administrativ
EXCLUSIV! TERMEN PENTRU CENTRUL DE LA CINEMA „BUCUREȘTI”
Lucrările la viitorul Centru cultural multifuncțional din Pitești, Centru care se construiește pe structura fostului cinematograf „București”, sunt avansate. Au fost montate acoperișul și cea mai mare parte din geamurile exterioare (foto). În interior muncitorii lucrează la amenajarea sălilor și la finisaje.
Citiți și: Pitești. Alertă gravă în Nord: Fum gros, persoane în pericol!Inițial conducerea Primăriei anunțase că investiția va fi gata în august anul acesta. Nu s-a întâmplat, însă, așa. Laurenţiu Zidaru, viceprimar al municipiului, declară pentru ePitești că noul termen de finalizare a lucrărilor este 29 decembrie anul curent, în concordanţă cu graficul revizuit al investiţiei.
„Proiectul va fi terminat la timp! Nu vor fi probleme, aşa ne dau asigurări specialiştii. Stadiul fizic al lucrărilor este acum de 75% și ne vom încadra până la finalul anului.”, ne-a precizat viceprimarul.
Citiți și: Veste proastă! Situație neașteptată pe Autostrada Pitești – Sibiu!Amintim că investiţia vizează construirea în interior a unei săli multifuncționale, mărirea scenei de spectacole la peste 70 de mp, amenajarea de săli de repetiţii şi a unui cinematograf 3D. Aici își va susține spectacolele și Filarmonica Piteşti. Fondurile necesare au fost asigurate în special de la Uniunea Europeană.
Fotografiile au fost făcute astăzi.