- Publicat de: ePitești
- 17-12-2015, ora 9:26
- Administrativ
PASAJUL DE LA PODUL VIILOR VA FI GATA ABIA LA ANUL
Veste proastă de la Cornel Ionică, viceprimar al Piteştiului: pasajul rutier aerian de la Podul Viilor, construit în principal cu fonduri europene, va deveni funcţional, cel mai probabil, abia în primăvara anului viitor!
Citiți și: Povestea care a adus bucurie și magie în Pitești!Motivul invocat de Primărie: constructorul nu riscă să mai toarne asfalt pe rampele de acces şi pe pasajul propriu-zis din cauza temperaturilor exterioare scăzute.
„Lucrările la pasaj sunt gata în proporţie de circa 96%. Mai este de turnat asfaltul, dar ar fi riscant cu asemenea temperaturi, deoarece am putea păți ca la autostrăzile pe care au fost probleme. Mai bine aşteptăm să fie temperaturi mai ridicate. Dacă vom avea astfel de temperaturi, vom putea face asfaltarea şi în această iarnă, dar cel mai probabil pasajul va fi gata în primăvara anului viitor.”, afirmă Cornel Ionică.
Citiți și: Proiecție memorabilă la Pitești: Detalii inedite despre bijuteria cinematografică a RomânieiPe de altă parte, viceprimarul susține că municipalitatea nu riscă să piardă bani de la Uniunea Europeană deşi proiectul ar fi trebuit să fie gata la finalul anului în curs, deoarece forurile europene au decis pentru trei ţări, printre care şi România, prelungirea termenelor iniţiale de finalizare a proiectelor până pe data de 30 iunie 2016.
O bună bucată de vreme lucrările de construire a pasajului au dat peste cap traficul auto din zonă. Termenul de finalizare nu se respectă și nici conducerea Primăriei nu își respectă promisiunea ca pasajul să fie inaugurat la timp. Este o bătaie de joc „exemplară” la adresa piteștenilor din partea administrației Pendiuc-Ionică și a constructorului!
Luna trecută viceprimarul Cornel Ionică declara ferm pentru ePitești că pasajul va fi gata până pe 20 decembrie anul acesta: http://epitesti.ro/administrativ-3/exclusiv-cand-va-fi-gata-pasajul-de-la-podul-viilor-galerie-foto/.