- Publicat de: ePitești
- 7-03-2016, ora 14:51
- Social
MITING ÎN MIOVENI: SCANDĂRI ȘI REVENDICĂRI (GALERIE FOTO ȘI VIDEO)
Pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din centrul Mioveniului a avut loc astăzi un miting de protest organizat de Sindicatul Autoturisme Dacia cu privire, în principal, la tergiversarea lucrărilor de construire a autostrăzii Piteşti – Sibiu.
Citiți și: Pitești. S-a întâmplat în această seară la o școală din NordConform liderului sindical Nicolae Pavelescu, protestul a mai vizat trei aspecte: determinarea Guvernului să continue sprijinirea producătorilor autohtoni de automobile prin programul „Rabla”, modificarea legislaţiei muncii şi alocarea de la bugetul central de fonduri pentru construirea unui spital „european” în Mioveni.
Citiți și: Surpriză privind Tunelul „Daniela” al Autostrăzii Pitești – Sibiu!Mii de angajaţi de la uzina Dacia şi nu numai au fost prezenţi la miting, fără a avea asupra lor pancarte cu mesaje, ci doar steaguri ale Uniunii Europene, României şi ale Sindicatului. Ambianţa sonoră a fost asigurată de scandări precum „Hoţii!”, „Jos Guvernul!” și „Unitate!” şi de zgomotul produs de tobe, vuvuzele şi fluiere.
La un moment dat, Pavelescu a spus că dacă guvernanţii nu vor ţine cont de revendicările celor de la Dacia, atunci Sindicatul de la uzină va organiza un miting de o mai mare amploare în Bucureşti, în faţa Guvernului.
Primul pas ar urma să fie, însă, un protest în Piteşti.
Guvernul încă nu a făcut public un punct de vedere cu privire la aceste revendicări, deşi, la nivel declarativ, premierul Dacian Cioloş s-a arătat a fi un susţinător al proiectului autostrăzii Piteşti – Sibiu.