Kaia 930 x 120

Arges

E OFICIAL! DECIZIE PENTRU NOUL POD DIN PITEŞTI

E oficial! Decizie pentru noul pod din Piteşti. Municipalitatea piteşteană a aprobat începerea procedurilor pentru construirea unui nou pod peste râul Argeş, între strada Calea Depozitelor din Piteşti şi zona staţiei Lukoil din comuna Mărăcineni.

Citiți și: Revoluția din ’89: La TV se anunța „ștergerea Piteștiului de pe fața pământului”

Primăria vrea ca podul să fie realizat cu bani de la bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, proiectul fiind transmis la Guvern. Potrivit documentului, valoarea totală de execuţie a lucrărilor (lucrări care se vor derula după obţinerea finanţării – dacă va fi obţinută! – şi parcurgerea etapelor de achiziţie publică prevăzute de lege) este uriaşă: aproape 160.000.000 de lei, cu tot cu TVA.

Conform municipalităţii, pilonii de susţinere vor începe în zona străzii Depozitelor din Piteşti şi vor ajunge până la staţia Lukoil din Mărăcineni. O parte dintre piloni se vor afla pe terenul Institutului Pomicol.

Citiți și: Accident grav cu motociclist, în Pitești, lângă Capitol, acum!

Amintim că podul ar urma să aibă o lungime totală de circa 600 de metri şi o lăţime de peste 21 de metri. În proiect se prevede ca pe fiecare sens de mers să existe câte două benzi, cu o lăţime totală de 8 metri. Sub partea de rulare destinată maşinilor ar urma să fie amenajate piste pentru bicicliști şi pentru pietoni, care astfel ar putea traversa podul în siguranţă. De asemenea, podul ar avea în mijloc un pilon de susţinere în formă de lalea Burgundy (laleaua este simbol al Piteștiului), care în fiecare zi a săptămânii, cu ajutorul ledurilor, ar urma să fie luminat în câte o culoare diferită (câte o culoare din curcubeu – roşu, orange, galben, verde, albastru, indigo şi violet).

Ar mai fi construite şi drumuri de legătură cu podul, cu o lungime totală de aproape 2,4 kilometri.

La proiect participă Primăria Piteşti, Primăria Mărăcineni şi Consiliul Judeţean Argeş. (Foto: descriptiv) 

555×222  MAIA
570 X 90 CAPRA 3