ULTIMA ORĂ! SE ÎNRĂUTĂŢEŞTE VREMEA
Se înrăutăţeşte vremea. Cu puţin timp în urmă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis 2 mesaje cu cod galben şi, respectiv, cod portocaliu de vreme rea. Codul galben vizează şi mare parte din judeţul Argeş, iar codul portocaliu şi extremitatea nordică a judeţului.
Citiți și: Atenție, vreme severă imediată! Acum s-a anunțat!MESAJUL 1
COD GALBEN PENTRU 19 APRILIE, ÎNTRE ORELE 4 – 18
Citiți și: Cod portocaliu de viscol: Județele afectate și harta avertizărilor, AICIFenomene vizate: precipitaţii abundente, ninsori şi strat de zăpadă la munte şi intensificări ale vântului.
În intervalul menţionat precipitaţiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului şi cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50…55 km/h.
La munte, cu precădere la altitudini de peste 1.400 de metri, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de peste 60…70 km/h, viscolind ninsoarea.
COD PORTOCALIU PENTRU 19 APRILIE, ÎNTRE ORELE 9 – 18
Fenomene vizate: ninsori abundente şi viscol în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului.
În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu peste 80…100 km/h, viscolind puternic zăpada şi reducând vizibilitatea la sub 50 de metri.
MESAJUL 2
COD GALBEN PENTRU INTERVALUL 19 APRILIE, ORA 18 – 21 APRILIE, ORA 10
În intervalul menţionat temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în după-amiaza zilei de joi (20 aprilie) şi în noaptea de joi spre vineri (20/21 aprilie) aria acestora se va restrânge către est. În aceste zone cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, 50…60 l/mp.
La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă. În restul ţării va ploua, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (19/20 aprilie) în Moldova şi pe arii mai restrânse în Maramureş, Transilvania şi trecător în zona deluroasă din sud se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, acolo unde vitezele la rafală vor atinge 50…60 km/h.
Vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile.
COD PORTOCALIU PENTRU INTERVALUL 19 APRILIE, ORA 18 – 21 APRILIE, ORA 6
Fenomene vizate: ninsori abundente şi local viscolite în zona montană.
În Carpaţii Meridionali şi Orientali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 60…70 km/h şi de peste 80…90 km/h pe creste, viscolind puternic ninsoarea şi reducând vizibilitatea.