imm 263×587

EXCLUSIV! SCHIMBARE IMPORTANTĂ LA FC ARGEȘ

Schimbare importantă la FC Argeș. Potrivit surselor noastre, clubul FC Argeș ar urma să bată palma cu Emil Săndoi pentru postul de antrenor principal al echipei piteștene.

Săndoi ar urma să preia echipa ulterior ultimului meci oficial pe care FC Argeș îl mai are de disputat în acest an (în Liga a II-a, pe 9 decembrie, cu ASU Politehnica Timișoara). Cele două părți s-ar fi înțeles deja asupra termenelor contractului în ceea ce privește salariul și obiectivul pentru sezonul viitor: promovarea în Liga I.

930×122 https://hevy.ro/
Eurial 555 x222

În vârstă de 52 de ani, liber de contract, Emil Săndoi, fostă glorie a Universității Craiova, a jucat și la FC Argeș către sfârșitul carierei sale de fotbalist. Ca antrenor, până în prezent, cea mai bună poziționare a sa a fost funcția de selecționer al naționalei de tineret U-21 a României.

Amintim că acum, cu rezultate foarte bune, FC Argeș este antrenată interimar, după plecarea lui Iordan Eftimie, de tandemul Augustin Eduard – Paul Ciobanu.

În ultimele săptămâni, conducerea clubului alb-violet a negociat și cu alți antrenori (amănunte, AICI).

570×90 LA COCOS
263 x 587 eurial