930 x122 grota rece

contrasens

(VIDEO) ANCHETĂ LA FINAL. POLIȚIȘTI DIN PITEȘTI SANCȚIONAȚI

Anchetă la final. Polițiști din Pitești sancționați.

Citiți și: Doi șoferi din străinătate, probleme serioase pe Autostrada A1

”Au fost dispuse verificări pentru a se stabili dacă polițiștii și-au desfășurat corect sau nu atribuțiile de serviciu.”, ne declara Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, în urmă cu o lună, mai precis pe data de 10 august 2018.

Declarația lui Zamfir venea ca urmare a unei întrebări adresate de ePitești referitoare la lipsa de reacție pe care colegi de-ai săi au avut-o în momentul în care un taximetrist a încălcat legea rutieră sub ochii (”închiși”) ai polițiștilor.

Citiți și: Șofer imobilizat în trafic. Era căutat în toată lumea, dar l-au prins în Argeș

De 30 de zile era nevoie pentru a se finaliza verificările (!). 30 de zile, de parcă Poliția ”teleormăneanului” Tudorel Pieleanu nu ar fi putut identifica, în câteva minute, echipajul de Poliție, mai ales că ePitești a făcut publice imaginile cu incidentul, imagini pe care le puteți (re)vedea mai jos:

După cele 30 de zile de verificări (”ample” verificări!), ne-am adresat Biroul de Presă al Poliției Argeș. Care este concluzia?

”Polițiștii în cauză au fost sancționați administrativ, iar lucrarea a fost trimisă către Poliția Municipiului Pitești. Au termen 6 luni (!) pentru a aplica sancțiunea și a-l identifica pe șoferul de taxi.”, ne declară Mădălin Zamfir.

Ce înseamnă ”sancțiune administrativă”? Nu ni se precizează, pentru că nu este permis de ”statutul polițistului”. De ce se aplică sancțiunea administrativă, au constatat, după 30 de zile, că polițiștii nu și-au desfășurat corect atribuțiile de serviciu? Nici acest lucru nu ne este confirmat sau infirmat de Biroul de Presă al Poliției Argeș.

Pe de altă parte, de ce este nevoie de 6 luni pentru a aplica o sancțiune și a depista un taximetrist care a încălcat legea? De numele polițiștilor implicați, nici vorbă! Top secret!

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90