263 X 587 CUMPANA 1

Argeș. Șofer de 68 de ani, depistat băut la volan în Costești. Polițiștii i-au suspendat permisul

Argeș. Șofer de 68 de ani, depistat băut la volan în Costești. Polițiștii i-au suspendat permisul

Argeș. Șofer de 68 de ani, depistat băut la volan în Costești. Polițiștii i-au suspendat permisul

Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Costești, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea sub influența alcoolului. Incidentul s-a petrecut miercuri, 4 noiembrie, în jurul orei 17:00, pe strada Victoriei din oraș.

930X122 MAIA
555×222 LA COCOS

Alcool peste limita de 0,40 mg/l

Polițiștii Formațiunii Rutiere Costești au oprit autoturismul condus de bărbat, iar în urma verificărilor au apărut indicii privind posibilul consum de alcool.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceste condiții, șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, care vor stabili alcoolemia în sânge.

S-a ales cu dosar penal

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Totodată, dreptul bărbatului de a conduce a fost suspendat pe perioada cercetărilor.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta și dispunerea măsurilor legale.

Foto: descriptiv

Argeș. Șofer de 68 de ani, depistat băut la volan în Costești. Polițiștii i-au suspendat permisul

570×90 MAIA
imm 263×587
Descarcă acum aplicația oficială ePitesti.ro
Descarcă de pe Google Play Descarcă de pe App Store