930×122 CAPRA 5

bcco

PERCHEZIȚII. GRUPARE DE TRAFICANȚI DE DROGURI, ANIHILATĂ

Percheziții. Grupare de traficanți de droguri, anihilată. Peste 400 de grame de cocaină, aproximativ 2 kilograme de canabis, peste 32.000 de lei și 15.000 de euro au fost indisponibilizate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (B.C.C.O.) Pitești, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., în urma unei operațiuni pentru destructurarea unei grupări de trafic de droguri.

Citiți și: Cea mai mare operațiune mamut din ultimii ani: 69 de percheziții simultane!

Doi bărbați au fost arestați preventiv, ne-a informat cu puțin timp în urmă Biroul de presă al Poliției argeșene.

Citiți și: Pitești. Captură de senzație! Hoți urmăriți internațional, prinși de polițiști!

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Pitești, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. Pitești, au prins în flagrant delict un bărbat de 46 de ani, din Tulcea, care deținea în jur de 400 de grame de cocaină.

În urma anchetei, a mai fost identificat un bărbat, de 36 de ani, din municipiul București, bănuit de trafic de droguri de risc.

În aceeași zi (30 noiembrie 2018) au fost făcute și două percheziții domiciliare în municipiul Constanța și București.

Din cercetări a reieșit că cei în cauză ar fi procurat drogurile din Grecia, droguri pe care le-ar fi trimis în România prin diferite firme de coletărie sau curierat. Ulterior, ar fi porționat și comercializat drogurile în București, Constanța și Argeș.

Ca urmare a prinderii în flagrant delict și a perchezițiilor, au fost indisponibilizate peste 400 de grame de cocaină, aproximativ 2 kilograme de cannabis, 11 pastile de ecstasy, 10 grame de haşiş, 32.850 de lei, 15.260 de euro, 900 de dolari, 350 de franci elveţieni, 455 de lire sterline, 3 telefoane, un autoturism, un cântar electronic destinat porționării drogurilor și ustensile susceptibile a fi fost folosite la ambalarea şi porţionarea acestora.

Reținuți pentru 24 de ore, cei doi bărbați au fost apoi arestați preventiv pentru 30 de zile în urma unei hotărâri a Tribunalului Argeș.

New Profesional Consult-555×222
New Profesional Consult 570×90