pizzeria sapori  930 122

infracțiuni silvice

ARGEȘEAN, ANI DE PUȘCĂRIE DUPĂ CE A „MĂCELĂRIT” PĂDUREA PENTRU CONSTRUCȚII

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș și polițiștii din Rucăr au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Câmpulung pe numele unui bărbat în vârstă de 61 de ani din comuna Rucăr.

Citiți și: Poliția Română și-a amendat doi agenți

Condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru infracţiuni silvice într-un dosar deschis în anul 2016, bărbatul a fost încarcerat.

Bărbatul, Nica Ion Popa, fost viceprimar al comunei Rucăr, a fost condamnat pentru reducerea fără drept a suprafeţei fondului forestier naţional şi amplasarea de construcţii şi investiţii în afara zonelor de dezvoltare durabilă din ariile naturale protejate. Ar fi ridicat o construcție din lemn pe un teren de-al său proprietate privată, dar care s-ar fi aflat în arie naturală protejată, în munții Piatra Craiului.

Citiți și: Viteza maximă legală cu care poate circula o mașină de Poliție

Parte civilă în proces a fost Regia Națională a Pădurilor – Romsilva – Administrația Parcului Național Piatra Craiului R.A.

Mai precizăm că prin decizia Judecătoriei Câmpulung, Nica Ion Popa este obligat să demoleze construcția și să elibereze terenul forestier de orice construcție sau instalație amplasată ilegal. De asemenea, trebuie să achite cheltuieli judiciare în valoare de 2.300 de lei.

Argeșeanul a contestat hotărârea Judecătoriei Câmpulung, însă Curtea de Apel Pitești i-a respins cererea, fiind nevoit să achite încă 600 de lei cheltuieli judiciare. (Foto: descriptiv) 

555×222 deputati- psd
570×90 senatori-01 psd