NOR CURIER 930X122

comuna tigveni

LOCALITATE ARGEȘEANĂ, RĂSCOLITĂ DE „MASCAȚI”

Localitate argeșeană, răscolită de „mascați”. Comuna Tigveni a fost ieri, 14 decembrie 2019, „ținta” unei acțiuni polițienești. Au participat polițiști din localitate și din municipiul Curtea de Argeș și luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş („mascații”).

Citiți și: Argeș. Un șofer aproape de comă alcoolică a făcut dezastru pe drum

Potrivit unei informări oficiale transmisă de Biroul de presă al Poliției Județene, acțiunea a fost desfășurată „pentru creşterea gradului de siguranţă, prevenirea şi combaterea comerțului ilicit și prevenirea faptelor antisociale și a abaterilor la regimul rutier”.

Polițiștii au controlat cinci societăți comerciale care au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul: „Au fost date 8 sancțiuni contravenționale conform Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite (în valoare de 5.000 de lei) și 2 sancțiuni contravenționale conform O.U.G.28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale (în valoare de 40.000 de lei).

Citiți și: Argeș. Tânăr mort în mașina condusă de un șofer de 19 ani, care era băut

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării suma de 3.935 de lei și produse nealimentare în valoare de 200 de lei”.

În plus, au fost legitimate 24 de persoane. „A fost dată o sancțiune contravențională conform O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice (în valoare de 290 de lei)”, informează sursa citată. (Foto: descriptiv) 

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3