930 x122 grota rece

covid-19

EXCLUSIV: ÎNCĂ TREI MEDICI DE LA SPITALUL JUDEȚEAN, CONFIRMAȚI CU COVID-19. CE SPUNE DSP

Încă trei cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență din Pitești au fost confirmate cu noul coronavirus, potrivit testelor rapide efectuate miercuri în unitate. Este vorba de doi medici ortopezi și un medic ginecolog, ale căror nume nu le putem însă dezvălui din motive de confidențialitate.

Citiți și: Spitalul Județean, cea mai puternică armă în lupta boala cruntă! Anunț care schimbă vieți

„Este vorba de trei medici care și-au făcut teste rapide, teste care au ieșit pozitive. Și pentru că au ieșit pozitive, și-au făcut și teste Real Time PCR, iar acum așteaptă rezultatele. În momentul în care rezultatele testelor rapide au ieșit pozitive, ei au intrat în izolare voluntară la domiciliu. Deci, nu au mai ajuns printre pacienți. Toți trei sunt fără simptomatologie”, a declarat pentru ePitești colonelul medic Alexandru Guiță (foto), șeful DSP Argeș.

Numărul medicilor din Argeș testați pozitiv până la această dată a ajuns la 4 (unul confirmat prin testare Real Time PCR și cei trei, cu teste rapide).

Citiți și: Oportunitate unică de la Spitalul Mioveni! Mulți ar vrea să ajungă aici

Conform datelor DSP Argeș, comunicate anterior de Instituția Prefectului, la nivel de județ s-a acționat pentru testarea cadrelor medicale în două unități sanitare.

„La Spitalul Județean de Urgență au fost testați: 2 medici (1 pozitiv), 14 asistente medicale (6 pozitive, 6 negative și 2 rezultate în așteptare), 9 infirmiere (4 pozitive, 5 negative), 2 îngrijitoare (1 pozitivă).

La Spitalul Municipal Câmpulung au fost testați: 4 medici (1 pozitiv), 19 asistente medicale (9 pozitive), 5 infirmiere (4 pozitive), 2 îngrijitoare (pozitive), 1 spălătoreasă (negativ) și 1 registrator medical (negativ)”, precizează Instituția Prefectului Argeș.

Acestea nu sunt însă singurele teste COVID-19 efectuate la nivel de județ (amănunte, AICI). Peste 130 de cadre medicale și pacienți au trecut, neoficial, prin această procedură prin intermediul Fundației Gaudium.

DSP Argeș are în desfășurare, prin personalul de specialitate, anchetele epidemiologice legate de toate cazurile de COVID-19 confirmate până în prezent.

Kaia 555×222
eurial 570×90