EcoMoto 930×122

gavana

VIDEO/UPDATE – OPRIȚI ÎN TRAFIC ÎN GĂVANA ȘI ÎNCĂTUȘAȚI

UPDATE ORA 18:30 – „În ziua de 24 mai 2020, polițiștii Secției 2 Pitești au depistat în trafic, pe strada Paltinului, un autoturism în care se aflau patru persoane. Autoturismul era condus de un bărbat de 31 de ani din comuna Moșoaia, care inițial s-a conformat indicațiilor polițistilor și a prezentat documentele personale și ale autovehiculului.

Citiți și: Doi șoferi din străinătate, probleme serioase pe Autostrada A1

Trecându-se la verificarea celorlalți ocupanți, conducătorul auto s-a pus în mișcare, fapt pentru care polițiștii au pornit în urmărirea lor, iar în scurt timp autoturismul a fost identificat pe strada Carpenului de către un alt echipaj al Secției 2, venit în sprijin alături de polițiști ai Serviciului Rutier Argeș.

Cei doi ocupanți de pe bancheta din spate, de 28 și, respectiv, de 25 de ani, ambii din comuna Bascov, au fost conduși la sediul Poliției. Rezultatul verificărilor a arătat că erau urmăriți la nivel național, în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Pitești, cei doi fiind condamnați la pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare. Ambii au fost predați polițiștilor Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș și vor fi încarcerați.

Citiți și: Flagrant delict! Tânăr de 25 de ani, fapte greu de imaginat

Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, cu amendă de 1.305 lei și cu măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare”, informează Biroul de presă al Poliției Argeș. 

Cei doi ar fi participat la luptele de stradă din septembrie 2017 din centrul comunei Bascov (amănunte și imagini de la încăierarea de atunci).

ȘTIREA INIȚIALĂ ORA 17:05

Polițiștii Secției 2 din Pitești au desfășurat astăzi o acțiune de reținere a doi bărbați dați în urmărire națională, pe numele lor fiind emise mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea.

Un echipaj de poliție (format din agent principal Mihai Chiva și agent Ionuț Tudose) a plecat în urmărirea unui autoturism în care se aflau patru persoane, printre care, pe bancheta din spate, și cei doi.

Mașina a fost oprită în trafic în cartierul piteștean Găvana. Cei doi bărbați au fost conduși la Poliție și încătușați.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90