- Publicat de: ePitești
- 25-05-2020, ora 10:13
- Știri
BACALAUREAT 2020. S-A STABILIT CALENDARUL EXAMENULUI
Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie (foto), a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat – 2020. Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Click pe imagine pentru vizualizarea calendarului:
Citiți și: Coșmarul devine realitate! Schimbare la BAC valabilă pentru toți elevii!Potrivit noului ordin, în contextul epidemiologic actual se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare. Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele:
-organizarea sălilor de examen să se realizeze astfel încât în fiecare sală candidații să fie repartizați la o distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt stânga/dreapta – față/spate;
Citiți și: Schimbări majore la BAC și la Evaluarea Națională din 2025! Se întâmplă după 15 ani-sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire;
-sălile dețin sisteme de supraveghere audio-video.