Rezultatele inițiale ale primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat 2026, înainte de soluționarea contestațiilor, au fost publicate astăzi și pot fi consultate pe platforma oficială bacalaureat.edu.ro, a anunțat, în urmă cu câteva minute, Ministerul Educației.
Candidații au posibilitatea nu doar să își afle notele, ci și să vizualizeze lucrările înainte de depunerea unei contestații. Măsura le oferă elevilor șansa de a analiza modul în care au fost evaluate lucrările și de a decide în cunoștință de cauză dacă solicită recorectarea.
Cum poate fi solicitată vizualizarea lucrărilor
Potrivit Ministerului Educației, perioada, programul și adresa de e-mail la care pot fi depuse cererile pentru vizualizarea lucrărilor sunt afișate la avizierul fiecărei unități de învățământ care a funcționat ca centru de examen. Solicitările pot fi depuse atât fizic, cât și prin mijloace electronice.
Autoritățile subliniază că vizualizarea lucrărilor are un caracter strict informativ și nu echivalează cu recorectarea acestora sau cu exprimarea unor aprecieri din partea persoanelor implicate în procesul de vizualizare.
După analizarea lucrării, candidații care consideră că nota nu reflectă nivelul prestației lor pot depune contestație, conform calendarului stabilit pentru sesiunea de Bacalaureat 2026.
Între orele 14:00 și 18:00, candidații vor putea vizualiza lucrările și depune contestații, procedură care va continua și în zilele de 8 și 9 iulie.
Rezultatele finale ale examenului național de Bacalaureat 2026 vor fi publicate pe 13 iulie.












