Eurial 263×587

INDIENI AFLAŢI ILEGAL LA MUNCĂ ÎN ARGEŞ. CE AMENZI AU PRIMIT PATRONII

Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, alături de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) au demarat o serie de acțiuni de control pentru depistarea angajaților străini ilegali și combaterea muncii nedeclarate a străinilor şi angajările ilegale.

În perioada 24-28 august 2020, au fost efectuate un număr de 6 controale, iar 4 angajatori au fost  sancționați  contravențional  în cuantum de 89.000 lei astfel :

Eurial 930 x 122 eurial
New Profesional Consult-555×222

-80. 000 lei pentru primirea la muncă a 4 persoane ( 2 cetățeni români, 2 cetățeni indieni) în perioada în care aveau contractul individual de muncă suspendat ;

– 9.000 lei pentru neevidențiere timp de muncă.

„Acțiunile de control realizate de către instituția noastră care a beneficiat de sprijinul și experiența de abordare a lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări Argeș, și-au atins obiectivele  cu privire la reducerea incidenței muncii nedeclarate și angajarea ilegală a străinilor pe teritoriul României, fiind vizați, în principal, angajatorii pentru care prestează activitate cetățeni indieni”, a transmis ITM Argeş într-un comunicat.

New Profesional Consult 570×90
263 X 587 CUMPANA 1