Eurial 263×587

VIDEO: PRIMARUL DIN BÂRLA ȘI DOI MEMBRI AI FAMILIEI SALE, AGRESAȚI DE ADVERSARII POLITICI. UN MEDIC, LOVIT ȘI EL

Încăierare într-un dispensar din Bârla, cu câteva ore înainte de startul votului. Fratele și soția primarului Gheorghe Voicu, dar și edilul, chemat de familie să intervină, acuză că au fost agresați în cabinetul medicului de familie de principalul contracandidat și alte câteva persoane care-l însoțeau.

Imaginile au ajuns pe Facebook:

IMM 930×122
https://hevy.ro/ 555x222px

 

Miza incidentului ar fi fost adeverințele medicale necesare unor persoane netransportabile din localitate pentru a vota duminică. Fratele primarului însoțea ruda unui solicitant la momentul izbucnirii conflictului. Contracandidatul primarului în funcție a venit însoțit de mai multe persoane, a intrat în cabinet, a luat mai multe adeverințe de pe biroul medicului și le-ar fi dat altei persoane, care a ieșit din incintă. De față s-a aflat și soția primarului, care a cerut sprijinul edilului, sosit și el la locul incidentului.

Primarul explică:

„Am fost agresați atât eu, cât și fratele, soția și medicul, amenințați verbal, am fost bruscați, împinși. Fratele meu a încasat câțiva pumni  în stomac, doamna doctor, care este consilier local și membru în echipa mea, câțiva pumni în spate, i s-a băgat mâna în gât. Contracandidatul meu a umblat în dulapul doamnei doctor, a sărit peste masă și a tras de acolo niște documente. Adeverințele urmau să fie depuse. Au considerat ei că adeverințele alea nu reflectă realitatea, habar n-am”, a declarat, pentru ePitești.ro, primarul Gheorghe Voicu.

ePitești a solicitat un punct de vedere și contracandidatului la care face referire edilul, însă până la publicarea materialului acesta nu a răspuns solicitării noastre (vom reveni).

Incidentul a intrat în atenția Polției Argeș.

„În cauză polițiștii desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, loviri sau alte violențe, amenințare și lovirea unui cadru medical”, precizează IPJ Argeș. Cei în cauză și-ar fi însușit mai multe adeverințe medicale, în condițiile în care termenul pentru depunerea cererilor pentru urna mobilă aveau termen ora 20:00, iar în acest fel, persoanele în cauză au fost împiedicate să își exercite dreptul de vot”,  precizează Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.

930×122 LA COCOS
555×222 LA COCOS

 

fngcimm BANNER 570×90
263×587 grota rece