930 x122 grota rece

cnair

CNAIR, anunț important pentru șoferi

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avertizează șoferii că, în această perioadă se înregistrează temperaturi negative, în special dimineața, iar materialul antiderapant împrăștiat pe carosabil, în combinație cu umezeala creează porțiuni de mâzgă care pot surprinde conducătorii auto.

Citiți și: Cel mai mare proiect din țară! Autostrada pe care o vrea toată lumea

„Vă rugăm ca în aceste condiții să circulați cu atenție, să adaptați viteza la condițiile meteo existente, să evitați frânările și schimbările de direcție bruște, să păstrați distanța corespunzătoare față de ceilalți participanți la trafic și să respectați restricțiile impuse pe rețeaua rutieră, acolo unde este cazul.

Vă recomandăm să țineți cont de dinamica fenomenelor meteorologice specifice anotimpului de iarnă care poate varia pe perioade scurte de timp.”, transmite CNAIR.

Citiți și: Mulți șoferi nu știu asta! Se poate lăsa cu amenzi!

Doar două săptămâni ne mai despart de luna decembrie, iar Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că sunt deja în comandament de iarnă.

Meteorologii spun că vremea va fi rece în zilele următoare, pe timpul nopții înregistrându-se temperaturi negative. Dimineața și seara va fi ceață. De asemenea, la munte sunt preconizate ninsori.

Șoferii sunt cei care trebuie să acorde o atenție sporită acestor schimbări climatice și să adapteze viteza la condițiile de iarnă.

Reamintim că, potrivit legii, anvelopele de iarnă sunt obligatorii în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de perioada din an. Foarte mulți din conducătorii auto iau ca reper data de 1 noiembrie pentru a face trecerea la anvelopele de iarnă.

Foto principal: descriptiv

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90